A fost un prilej pentru Newsweek România să îl invite pe matematicianul Sergiu Moroianu (foto), doctor la Massachusetts Institute of Technology, considerată prima în lume de QS World University, la o dezbatere despre problemele științifice din România.
Am aflat de la el că există „carteluri transnaționale de citări nefundamentate“ prin care diverși autori-impostori își cresc artificial și fals prestigiul științific, că, în România, unul din patru articole publicate sunt maculatură, dar și că se premiază cu bani publici impostura științifică. Reamintim că „Science Magazine“ a scris că România se situează pe locul doi (după Iran) la numărul de articole științifice retrase. Este vorba de un articol retras (din motive de nerespectare a normelor academice) la fiecare 1.000 publicate. Sergiu Moroianu, cercetător la Institutul de matematică al Academiei Române, spune că este un raport infim față de nivelul imposturii științifice.
Articole retrase raportat la cheltuielile de cercetare
Cheltuielile României pentru cercetare ating 0,5% din PIB, față de media OECD de 2,5%. Mai mult, PIB-ul nominal pe cap de locuitor al României se ridică la numai 30% din media Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Așadar România cheltuiește pentru cercetare, pe cap de locuitor, doar 6% din cât cheltuiesc țările OECD, adică de 16 ori mai puțin. În aceste condiții, indicatorul articole retrase/dolari cheltuiți pentru cercetare (indicat de revista „Science Magazine“, n. r.) este artificial umflat de 16 ori în cazul României, în raport cu media țărilor OECD. Nu e de mirare că, din acest punct de vedere, ne clasăm pe primul loc, căci acest clasament se bazează pe o metodologie statistică dubioasă. Prin această metodologie, țările cu salarii mici în cercetare, PIB/cap de locuitor mic, raport PIB nominal/PIB PPP mic sunt de trei ori penalizate față de medie, ceea ce conduce la rezultate distorsionate.
Numărul relativ de articole retrase. În ceea ce privește cel de-al doilea indicator care apare în „Science Magazine“, se pare că într-adevăr autorii din România retrag de 2,5 ori mai multe articole decât media, raportat la numărul de publicații. Totuși, acest număr rămâne scăzut: unul din fiecare 1.000 de articole publicate (față de media mondială de 0,4 la mie). Ținând cont că autorii din România publică în ultima perioadă 15.000 articole anual, rezultă o medie de numai 15 articole retrase în fiecare an! Se poate ajunge la acest număr de retrageri doar prin eforturile echipei PANDORA de la Târgu Mureș, menționate în articolul despre care discutăm. Acest număr relativ nu este deci nici el relevant statistic.
Observaţie: Articolul din „Science“ citează, între altele, o lucrare din revista „PLoS One“ a unui cercetător britanic, Daniele Fanelli, specialist în retrageri de articole. Dar această revistă este în sine una din cele mai mari fraude științifice contemporane. Indicatori bibliometrici pe steroizi, număr uriaș de articole publicate, peer-review doar de formă, publicarea articolelor contra bani: „PLoS One“ este Dragnea revistelor științifice. Orice este publicat acolo ridică suspiciuni de practică științifică necinstită.
Concluzie. Articolul din „Science“ nu aduce nicio informație interesantă privind calitatea publicațiilor științifice din România. Fenomenul retragerii de articole este marginal, nerelevant statistic, supus multor factori imposibil de cuantificat în mod riguros.
Care sunt problemele cercetării științifice
În opinia mea, un număr semnificativ de articole ale unor autori români sunt publicate în reviste cu practici de publicare ne-etică. Vorbeam mai sus de numai 15 articole retrase anual, în timp ce, personal apreciez că minim 20-30% din cele 15.000 de articole publicate anual de autori din România sunt complet fără valoare, maculatură publicată de falși oameni de știință în scopul obținerii unor posturi, diplome sau alte foloase materiale. A analiza cele 2.148 articole publicate de autori români în domeniul Matematică în 2017 ar constitui în sine un mic proiect de muncă scientometrică. Numărul anual de articole de matematică a crescut de la 400 la 2.000 în 15 ani, adică s-a înmulțit cu 5, în condițiile în care populația a scăzut, mulți matematicieni buni au emigrat sau s-au pensionat, iar tinerii sunt tot mai rari în sistem.
Cartelul imposturii
Sunt de notorietate câteva reviste de matematică, editate în Romania și nu numai, care publică în principal în scopul nedeclarat de a genera indicatori bibliometrici pentru autorii afiliați. Aceste reviste participă la adevărate carteluri transnaționale de citări nefundamentate științific în scopul creșterii indicatorilor scientometrici precum factorul de impact (IF). Impostorii respectivi, cu nimic mai competenți în științe decât doamna Dăncilă în politică, s-au specializat în alt tip de fraude:
- obțin bani de la universități și de la bugetul statului prin granturi pe care fie le câștigă ei înșiși, fie le evaluează în mod incompetent, lăsând pe dinafară oameni de valoare;
- obțin salarii nemeritate în calitate de profesori universitari, doctori, conducători de doctorate, decani, rectori, fără a avea o reală pregătire științifică;
- acordă doctorate unor tineri pe care îi transformă în impostori ca și ei, perpetuând modelul de fraudă;
- abrutizează studenții, cărora le predau fără talent, cu greșeli, subiecte fără relevanță care nu conduc către deschiderea unui orizont intelectual, ci către plafonare și mediocritate;
- încurajează, prin management inadecvat, explozia de publicații în reviste nerelevante științific.
Studiu de caz
Prin programul „Premierea rezultatelor cercetării“, UEFISCDI, unitatea de finanțare a cercetării din Romania, recompensează în mod nejustificat, după părerea mea, cu sume între 6 și 10 mii de lei, publicarea unui articol în revistele din grupul „PLoS“. Iată un exemplu internațional: revistele online, open-access ale editurii „PLoS“. Apărute după 2003, aceste reviste formează un fel de Dark Internet al științei: aproape niciun om de știință respectabil nu își trimite articolele acolo (decât poate din greșeală), majoritatea ignoră existența lor, însă revistele respective publică zeci de mii de articole anual și urcă (nemeritat) în rankingurile de Impact Factor. Dacă o revistă normală de matematică are între 10-30 de Editori, jurnalul PLoS One se poate lăuda cu nu mai puțin de 7.983 de Editori! Dintre aceștia, 337 își arogă ca domeniu de expertiză, printre altele, și Matematica. Deși activez în cercetare de 25 de ani, nu am auzit de niciunul dintre acești 337 de „experți“. E vorba de o adevărată industrie deghizată sub aparența unui ONG not-for-profit, în realitate o mașină de făcut bani.
Pentru a publica un articol online în revistele din galaxia PLoS, un autor plătește aproximativ 1.500 euro. Regretabil, UEFISCDI recompensează cu 10.000 de lei orice publicație a unui cercetător cu adresa din România în jurnalul „PLoS“ „Neglected Tropical Diseases“, cu 6.000 de lei orice publicație în alte 6 reviste afiliate rețelei „PLoS“: „PLoS Biology“, „PLoS Computational Biology“, „PLoS Genetics“, „PLoS Medicine“, „PLoS One“, „PLoS Pathogens“, și cu 1.000 de lei publicațiile în încă 3 reviste „PLoS“. Multe dintre aceste articole sunt cel mai probabil gunoi, maculatură al cărei singur scop este frauda științifică. În listele din 2016 și 2017 putem vedea că existau suficiente articole publicate în PLoS care au fost cu adevărat premiate de Guvernul României prin UEFISCDI. Premierea greșită a rezultatelor cercetării este cea mai benignă dintre problemele cercetării românești. Aceleași criterii strâmbe aplicate în universități conduc la acordarea de titluri și diplome universitare nemeritate, la angajarea unor impostori ca profesori universitari, și, în ultima instanță, la putrezirea întregului sistem de învățământ și cercetare.
