250.000 de oameni așteptați la funeraliile Papei Francisc. Suveranul, plâns de mii de credincioși. Ce măsuri de securitate a luat Vaticanul pentru funeraliile care vor avea loc mâine?
250.000 de oameni așteptați la funeraliile Papei Francisc. Suveranul, plâns de mii de credincioși
Sunt ore de rugăciune la Vatican, unde credincioși din lumea întreagă, inclusiv din România, așteaptă răbdători să-i aducă un ultim omagiu Suveranului Pontif.
Sicriul este depus pe un catafalc la Bazilica Sfântul Petru. Peste 150.000 de enoriași au trecut, deja, pe acolo, iar numărul lor va crește pe oră ce trece. Sâmbătă dimineață, Papa Francisc va fi înmormântat.
Încă de la prima oră a dimineții, mii de oameni de toate vârstele s-au adunat pe străduțele din fața pieței San Pietro, așteptând să se roage la catafalcul Papei Francisc.
Printre miile de credincioși sunt și români. Și în basilica San Pietro trec valuri de oameni care așteaptă în tăcere să le vina rândul la catafalc. Îi unește respectul imens pe care îl poartă regretatului Papă.
În Basilica Sf. Petru, unde a fost depus sicriul cu trupul neînsuflețit al Papei Francisc, credincioșii asteaptă ore în șir să își ia rămas-bun de la Papa.
Vaticanul a dat publicității o primă imagine cu locul de veci al Papei Francisc din Basilica Santa Maria Maggiore. Mormântul a fost realizat din marmură adusă din Liguria, o regiune din nordul Italiei. Și are pe el o singură inscripție - Franciscus, dar și o imagine a crucii pe care Suveranul Pontif a purtat-o atât ca arhiepiscop de Buenos Aires, cât și ca Papă. Locul va putea fi vizitat începând de duminică.
Până vineri dimineață, la ora 8:00, 130.000 de persoane au trecut pe la catafalcul Papei, ceea ce înseamnă că de aseară, de la ora 19:00 până în această dimineață, la ora 8:00 au trecut mai mult de 35.000 de persoane.
Iar dacă zilele trecute vă vorbeam despre calmul și liniștea de aici, iată că lucrurile astăzi s-au schimbat. În această dimineață am văzut cozi uriașe, Oamenii așteptau să intre să ajungă cât mai aproape de basilică, iar în momentul în care li s-a permis accesul prin porțile de securitate, pur și simplu au luat-o la fugă pentru a ajunge la biserică.
Basilica va fi deschisă vineri seară, până la ora 19:00, fără posibilitate de prelungire, pentru că la ora 20:00 va începe ritualul liturgic de închidere a sicriului cu trupul neînsuflețit al papei Francis, că acesta va fi pregătit pentru înmormântarea de sâmbătă.
În Piața San Pietro sunt așteptate peste 250.000 de persoane, 130 de delegații conduse de 50 de șefi de stat și de guvern. Printre ei și președintele interimar al României, Ilie Bolojan. Acesta va veni în cursul dimineții de sâmbătă și va pleca în cursul serii, o vizită rapidă, așa cum ne-a obișnuit. Totodată, aici va ajunge și președintele american Donald Trump. Este prima sa vizită în Europa de la investire. Vor fi aici și președintele franceze Manuel Macro, premierul Marii Britanii, cancelarul Germaniei, dar și președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Va veni la Vatican și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, iar un purtător de cuvânt al Comisiei a declarat că orice oportunitate prin care Ursula von der Leyen și președintele Zelenski s-ar putea întâlni cu președintele Trump va fi valorificat, însă deocamdată nu există informații în ceea ce privește o posibilă întâlnire oficială.
Așadar, iată că Papa Francisc a reușit să-i aducă la un loc pe toți liderii politici importanți, într-un context geopolitic tensionat. Tocmai de aceea, măsurile de securitate au fost sporite. Sunt lunetiști pe acoperișuri din aer, dronele supraveghează ceea ce se întâmplă aici, iar mâine mai multe străzi vor fi închise, iar forțe de ordine vor fi peste tot.