Dozele vor ajunge în România pe aeroporturile din Otopeni, Cluj și Timișoara, iar transportul până la centrele regionale de stocare este asigurat de producător, fiind duse în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.
Vaccinurile vor fi împărțite astfel:
- Centrul Regional de Distribuție București: 33.930 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Brașov: 11.700 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Cluj: 9.360 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Constanța: 8.190 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Craiova: 7.020 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Iași: 10.530 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Timișoara: 7.020 doze.
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 precizează că în centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.
În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la
dispoziție de firma producătoare, sens în care, săptămânal, țara noastră primește tranșele de
vaccin necesare imunizării populației. Pe măsură ce noile tranșe ajung în România, aplicația de programare și adresa se actualizează și permite continuarea procesului de programare
pentru categoriile populaționale aflate în etapa curentă.
În ceea ce privește calendarul de livrare a dozelor, compania Pfizer a anunțat revenirea la
programul inițial de livrări către Uniunea Europeană începând cu săptămâna 25 ianuarie, cu
cantități crescute începând cu săptămâna 15 februarie, mai precizează autoritățile.