Un echipaj al Jandarmeriei a urcat cu snowmobilul şi le-a preluat pe femeie şi pe fiica acesteia.
Apelul în sprijinul femeii a fost primit sâmbătă, de către jandarmii din Predeal, din partea reprezentanţilor unui centru de închirieri echipament sportiv. Aceştia au povestit că o femeie însoţită de fiica ei de 8 ani au închiriat echipament de schi şi au urcat cu telescaunul cu intenţia de a coborî pe Pârtia Cocoşul.
„Ajunse în vârf cele două persoane au făcut atac de panică realizând că pârtia este mult mai abruptă decât se aşteptau, condiţiile meteo erau de asemenea nefavorabile (vânt puternic, ninsoare abundentă şi ceaţă densă) şi nu pot coborî pe schiuri. Cele două turiste au luat legătura cu personalul centrului de închirieri, personal care a cerut sprijinul jandarmilor”, transmit, duminică, oficialii Jandarmeriei Braşov.
Citește și: METEO Averizare de ninsori, ger și viscol. Vreme rea în 18 județe și București
Un echipaj al Jandarmeriei a urcat cu snowmobilul până la cele două turiste, care erau vizibil panicate, şi aveau o uşoară stare de hipotermie.
Jandarmii le-au preluat şi le-au coborât în siguranţă la baza pârtiei.
Jandarmeria face apel la toţi schiorii care aleg pârtiile din judeţul Braşov, „să-şi evalueze corect aptitudinile si cunoştinţele, să schieze acolo unde se simt pregătiţi, să acorde o atenţie sporită copiilor şi siguranţei acestora”.