Academicianul Dan Berindei a murit, joi, la vârsta de 98 de ani, anunţă Academia Română.
„Descendent al familiei Brâncoveanu, cu rol capital în istoria şi cultura românească, Dan Berindei a păstrat nobleţea şi distincţia acestei vechi familii aristocrate şi a cultivat de-a lungul întregii sale vieţi valori fundamentale, asumându-şi, în vremuri neprielnice, un destin pe care l-a trăit în adevăr, onestitate şi exigenţă de sine.
Spirit patriotic prin excelenţă, cu un profund ataşament faţă de elita politică ce a pus bazele statului român modern, Dan Berindei şi-a dedicat întreaga viaţă studiului istoriei şi a dezvoltat o excepţională carieră de-a lungul a peste şapte decenii. Acum, la ceasul despărţirii, Academia Română este în doliu. Membrii Academiei Române, conducerea sa îşi exprimă regretul şi îndurerarea. Memoria academicianului Dan Berindei va rămâne pururea cu noi", se arată într-un comunicat al Biroului Prezidiului Academiei Române.
Citește și: Premierul Ciucă nu e de acord cu asumarea răspunderii pe certificatul Covid la locul de muncă
Născut pe 3 noiembrie 1923, la Bucureşti, şi-a făcut primele studii în particular, apoi la Şcoala „Clemenţa" şi la Liceul „Spiru Haret". Este licenţiat al Facultăţii de Istorie şi Filosofie, Secţia istorie, Universitatea din Bucureşti, cu titlul „magna cum laude" şi doctor în istorie, cu o teză despre „Oraşul Bucureşti, reşedinţă şi capitală a Ţării Româneşti (1459-1862)".
După absolvirea facultăţii devine cercetător şi secretar ştiinţific la Institutul de Studii şi Cercetări Balcanice (1946-1948), apoi asistent la Institutul de Istorie şi Filosofie al Academiei Române (1948-1952).
În perioada 1952-1955 a fost îndepărtat din cercetarea ştiinţifică de către regimul comunist aflat la putere. A fost rechemat în 1955 şi a lucrat ca cercetător principal la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga" al Academiei Române vreme de 45 de ani. A deţinut funcţiile de secretar ştiinţific şi vicepreşedinte al consiliului ştiinţific.
Citește și: Armata SUA spune că a creat vaccin eficient împotriva tuturor variantelor COVID, inclusiv Omicron
După 1990 a fost profesor asociat la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, la Universitatea „Politehnica" din Bucureşti şi Universitatea "Hyperion" din Bucureşti.
A fost secretar al Comitetului Naţional al Istoricilor Români (1977-1993) şi preşedintele acestuia (1993-2015). Membru în Societatea de Ştiinţe Istorice din România, Asociaţia de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale, Comisia de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române (vicepreşedinte 1971-1981, preşedinte din 1981).
Colaborarea cu Securitatea
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a stabilit, în 2009, că istoricul Dan Berindei a fost recrutat de către Securitate sub numele conspirativ „Băleanu“, existând dovezi certe că acesta și-ar fi turnat propriul fiu, pe Mihnea Berindei.
Acesta din urmă a fugit în Franța în 1970, iar tatăl său a primit drept sarcină din partea Securității să îl supravegheze.
Citește și: Semideconspirații Securității. Au turnat, dar România i-a iertat. Pe unii i-a lăudat
Berindei senior ar fi furnizat Securității 47 de note informative, referindu-se atât la colegii săi de la Institutul de Istorie, cât și la români din exil sau la personalul diplomatic.
Cu toate acestea, CNSAS a decis că nu a colaborat cu Securitatea.