Cinci persoane au fost rănite după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit violent de o autoutilitară pe drumul naţional 72, între Ploieşti şi Târgovişte.
Accidentul a avut loc în localitatea Stoeneşti din judeţul Prahova, unde un autoturism si o autoutilitară care transporta alimente s-au ciocnit. În autoturism se aflau cinci persoane, în timp ce în autoutilitară era doar şoferul. Acesta din urmă a scăpat nevătămat.
În schimb, toţi cei cinci ocupanţi ai autoturismului au fost răniţi, fiind preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la spital, scrie News.ro.
Citește și: 3 polițiști de la Sectorul 1 îmbuibați de șpăgi, săltați de DNA pentru multiple acuzații de corupție
Una dintre persoanele implicate a fost extrasă de către pompieri din autoturism.
La locul accidentului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare, o motocicletă SMURD, două ambulanţe SMURD, o ambulanţă de terapie intensivă mobilă cu medic şi două ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Prahova, dintre care una cu medic.