Activitatea Curții de Apel Brașov, suspendată după ce un angajat a fost confirmat cu COVID-19

DE Adelina Sahlean | 24.07.2020 - 11:22
Foto: Getty Images
Foto: Getty Images

Un angajat al Curţii de Apel Braşov a fost diagnosticat joi cu COVID-19, iar astăzi activitatea de judecată în sediu se suspendă. De asemenea, se suspendă programul cu publicul al compartimentelor arhivă, registratură, Biroul de informare şi relaţii publice.

SHARE

Cauzele care au fixat vineri termen de judecată pe rolul Curţii de Apel Braşov vor fi amânate, iar cele urgente vor fi dezbătute în sala de ședințe P22, de la parterul imobilului. Procurorul, grefierul, jandarmul, avocatul, aprodul, precum şi participanţii la proces sunt obligaţi să poarte integral echipamentul de protecţie pus la dispoziţie de Curtea de Apel, au mai transmis reprezentanții instituției.

Amintim că județul Brașov a înregistrat joi cele mai multe infectări raportate în ultimele 24 de ore. Aici cazurile noi de COVID-19 au explodat, cu 113 infectări, reprezentând practic aproape 10% din numărul total al cazurilor noi confirmate la nivel național ( 1.112).

Bilanțul epidemiei de coronavirus în România a ajuns, joi, la 41.275 de infectări și 2.126 decese. Asta după ce încă 1.112 de persoane au fost depistate pozitiv în ultimele 24 de ore, iar 25 pacienți COVID-19 au murit. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 393 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

La Terapie Intensivă se află în acest moment 285 oameni infectați cu SARS-CoV-2. În carantină la domiciliu sunt 1.334 de oameni, în izolare la domiciliu 250, iar în izolare instituționalizată 816. Un număr de 24.862 de pacienți au fost declarați vindecați și 2.787 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. De la izbucnirea crizei, la nivel național au fost prelucrate 1.030.692 de teste. În Diaspora, 5.262 români au fost contaminați, iar 122 dintre ei au decedat.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te