Octavian Cotescu a părăsit scena, pentru totdeauna, la 54 de ani, după o carieră strălucită asupra căreia n-au fost dubii niciodată. Nu le-au avut nici profesorii săi ieşeni Gina Sandri şi Ion Lascăr, nici Lucia Sturdza Bulandra, directoarea care i-a întâmpinat, în 1950, cu căldură, în teatrul ei şi niciunul dintre regizorii cu care a conlucrat.
Octavian Cotescu avea să se stingă din dragoste pentru teatru și spectatorii săi. Deși avea mari probleme de sănătate, nu a dorit să întrerupă spectacolele.
A definit actoria ca o stare de necesitate
Newsweek vă propune un portret realizat de revista Teatrul:
„El însuşi n-a avut îndoieli asupra alegerii făcute, şi-a ales, adică, profesia cu necesitate. În una dintre puţinele mărturii făcute de-a lungul anilor (dialogul cu Amza Săceanu, în cartea acestuia "Faţa văzută şi nevăzută a teatrului"), el chiar defineşte actoria ca o stare de necesitate :
"A fi actor este o nevoie. Ai nevoie, la un moment dat, să fii actor... Ia 13 ani am simţit nevoia de a fi actor şi de-atunci existenţa mea s-a desfăşurat doar în sensul acestei nevoi ". Trebuinţă organică, imperioasă, ea se împlineşte printr-o muncă fără sfîrşit. Curios, puţini actori au spus (şi au dovedit) că toate personajele pe care le-au creat trăiesc în ei, se păstrează în fibra lor intimă, nu pot muri şi nu pot fi lepădate.
"Activitatea de creare a unui rol e un proces nemaipomenit de delicat şi de intim. Nu numai că n-aş putea să
spun unde începe, dar n-aş putea să spun ce este, când se termină, sau dacă se termină vreodată".
Citește și: De ce l-a așteptat Valeria Seciu doi ani pe Octavian Cotescu pentru a-și începe povestea de iubire
Într-adevăr, considerînd nu un anume rol, ci un tip rezultat dintr-o serie - cum ar fi eroul mazilian - putem spune că Octavian Cotescu I-a fasonat toată viața, fie că a dat efigie lui Gogu din „Proştii sub clar de lună”, ori personajului cu mai multe fețe din „Tandreţe şi abjecție”, sau lui Iordache din „Aceşti nebuni făţarnici”, fie că a împrumutat note distinctive ale acestora lui Chiţimia al lui Blăieşu sau lui Vasile Vasile din Sfîntul Mitică Blajinu a lui Baranga.
Printre trăsăturile caracterizante erau mirarea că lumea nu judecă la fel ca el, surprinderea că prostia nu-i este acceptată, ba chiar, proslăvită, indignarea că e combătut, difidenţa faţă de normalitate, incapacitatea de a munci,
de a se situa în zona umanului, spaima animalică de a fi prins şi scos din vizuina lui sufletească pentru a fi decorticat de parazitism”, spune autorul articolului.
Cotescu nu citea rolul pe scenă, nu-l recita și nu-l declama. Pentru el textul dramaturgiei devenea o realitate proprie. Cotescu este unul din instrumentele hotărâtoare ale uriașei orchestre a teatrului românesc contemporan... Astăzi nu am decât să îndrept, aici, timpul verbelor. Cu tristețe, trebuie să le pun la trecut”, scria autorul cu referire la plecarea actorului.
S-a îndrăgostit de teatru iremediabil și asta a făcut toată viața lui
Octavian Cotescu s-a născut la Dorohoi, la 14 februarie 1931. Pasionat de teatru, a urmat cursurile Conservatorului de Artă Dramatică din Iaşi, absolvind în 1950. Repartizat în Capitală după terminarea studiilor, la 12 mai 1951 debuta în "Pădurea" lui Aleksandr Nikolaevici Ostrovski, pe scena Teatrului Bulandra (pe atunci Teatrul Municipal).
Tânărul actor a rămas legat de acest teatru, unde a desfăşurat o prestigioasă activitate. A colaborat şi cu Teatrul Mic din Bucureşti, pe scena căruia îl găsim în 1966, 1967, şi în perioada 1978-1980, dar şi cu teatre din provincie, în 1969 jucând şi la Satu Mare, iar în 1983 şi 1984, la Oradea.
A făcut roluri memorabile pe scenă - Bertrand din "Sfînta Ioana" de George Bernard Shaw, în regia lui Liviu Ciulei (1958), Tom din "Menajeria de sticla" de Tennessee Williams, în regia lui Dinu Negreanu (1960), Gogu din "Proştii sub clar de lună" de Teodor Mazilu (1962) şi Nae Girimea în "D'ale Carnavalului" de Caragiale (1966), ambele regizate de Lucian Pintilie, Iordache din "Aceşti nebuni făţarnici", de Teodor Mazilu, în regia lui Emil Mandric (1970) sau Caţavencu din "O scrisoare pierdută" a lui Ion Luca Caragiale, în regia lui Liviu Ciulei (1972 şi 1979) fiind doar câteva dintre ele. A jucat şi în "Revizorul" lui Nikolai Vasilievici Gogol, în regia lui Lucian Pintilie (1972), în "Chiţimia" lui Ion Băieşu, în regia lui Alexandru Tatos (1974), în "Interviu", de Ecaterina Oproiu, în regia Cătălinei Buzoianu (1976), în "Anecdote provinciale" de Alexandr Vampilov, regia Valeriu Moisescu (1977), în "Unchiul Vania" de Anton Pavlovici Cehov, în regia lui Laurenţiu Azimioară (1978), în "Minetti" de Thomas Bernhard, regizat de Anca Ovanez-Doroşenco (1979), în "Maestrul şi Margareta" de Mihail Afanasievici Bulgakov, regia Cătălina Buzoianu (1980), în "Tartuffe" de Moliere şi "Cabala bigoţilor" de Bulgakov, regizate de Alexandru Tocilescu (1982).
Viitoarea soție i-a fost studentă și s-au îndrăgostit din timpul facultății
Actrița Valeria Seciu l-a întâlnit pe actorul și profesorul Octavian Cotescu, pe scena teatrului Bulandra. Actrița a simțit atunci că cei doi sunt meniți să împărtășească un destin special împreună.
„Obişnuiam să merg foarte des la Teatrul Bulandra. Acolo l-am văzut prima oară pe Octav, în <Pădurea>, cu Lucia Sturdza Bulandra, Fory Etterle, Jules Cazaban. Aşa m-am apropiat de teatru, auzindu-l, văzându-l pe Octavian Cotescu. Era o certitudine pentru mine că voi deveni actriţă. Am dat de foarte multe ori ocol Institutului, fără să bat la uşă. Întâi am dat examen la Istorie. Chiar de două ori. Pe urmă m-a pregătit Liliana Tomescu. A fost o mare îndrăzneală. I-am dat pur şi simplu un telefon. Şi a fost de o mare generozitate. Ea mi-a dat din fiinţa ei", a relatat actriţa într-un interviu.
La IATC, Valeria Seciu îl avea profesor pe Octavian Cotescu, dar nu considera potrivit să aibă o relație cu o studentă. Cei doi au așteptat până când actrița a absolvit facultatea pentru a avea o relație sentimentală. “O, foarte romantic ne-am cunoscut. Eu eram studenta îndrăgostită moartă de profesorul ei. Dar și profesorul o iubea pe studentă. Însă legătura s-a realizat abia după absolvire“, detalia Valeria Seciu.
Valeria Seciu a fost cerută în căsătorie de Octavian Cotescu în 1966. Din iubirea lor s-a născut un fiu, în 1968, pe nume Alexandru.
Ultimul spectacol dus cu greu, cu trei zile înainte să moară
Încă din 1984, Cotescu se simţea rău. Într-o seară, scriitorul Ion Băieşu a intrat, cum obişnuia, în Teatrul Bulandra, în culisele sălii de la Grădina Icoanei. Înainte să înceapă spectacolul, ei beau împreună o cafea, însă de data asta Cotescu nu era entuziasmat. I-a mărturisit că avea vertijuri şi că îi era teamă să joace. Deşi luase deja un calmant, nu îi era mai bine; fusese şi la medic, în urma ameţelilor de pe stradă, scrie cinemagia.
Băieşu l-a sfătuit să amâne spectacolul, dar nici n-a vrut să audă. Făcea ture dintr-o parte în alta a camerei şi întreba: „Publicul ce face? Pleacă acasă? Ce vină are el că nu mă simt eu bine?“. „Dar orice om se poate simţi rău!“, ţinea minte Băieşu că i-a răspuns. „Orice om, în afară de actor!
Ăsta e un lucru esenţial, la care trebuie să te gândeşti când îţi alegi o asemenea meserie. Pentru că tu ţi-o alegi, nu te obligă nimeni. Nu te faci pilot dacă ştii că ai rău de înălţime. Nu te faci actor dacă eşti vulnerabil fiziceşte“.
Pe Băieşu l-a surprins că a început să ridice tonul, pentru că nu îşi pierdea cumpătul nicicând. Apoi, pe scenă, Cotescu s-a străduit să reziste. „Transpira enorm, se congestionase, vocea i se alterase, avea gesturi nesigure, s-a împiedicat de câteva ori, la un moment dat a făcut o pauză lungă între replici, privind spre culise“, a relatat Băieşu în ziarul „Informaţia Bucureştiului“, în ’85.
„Printr-un efort supraomenesc a dus spectacolul până la capăt. Publicul a primit, parcă, semnalul misterios al gestului său extraordinar şi copleşit, a aplaudat nebuneşte“. După aceea, s-a retras în culise, cu umerii lăsaţi, şi l-a rugat să nu povestească nimănui.
Citește și: Actrița ce a făcut din Iordache un „derbedeu”. Adrian Pintea, în patima alcoolului după despărțire
Câteva zile mai târziu, s-a internat în spital, fără ştirea familiei. Octavian Cotescu a murit pe 22 august 1985, la 54 de ani, în Bucureşti, însă cauza n-a fost făcută niciodată publică. Soţia lui, Valeria Seciu, nu s-a mai căsătorit.
