Adolf Hitler a câștigat alegerile regionale în Namibia. Cum a ajuns politicianul să aibă acest nume

DE Miruna Moldoveanu | Actualizat: 03.12.2020 - 18:29
Un african cu numele Adolf Hitler a câștigat alegerile regionale în Namibia/FOTO: africanews.com
Un african cu numele Adolf Hitler a câștigat alegerile regionale în Namibia/FOTO: africanews.com

Un politician care se numește Adolf Hitler a câștigat un loc în urma alegerilor regionale din Namibia și spune că nu visează să domine lumea. Adolf Hitler Uunona a fost ales cu 85% din voturi în fosta colonie germană, unde multe străzi, locuri și oameni au încă nume germane.

SHARE

După ce a câștigat locul în consiliul regional pe listele partidului SWAPO, formațiune aflată la guvernare, politicianul a devenit mai celebru decât se aștepta din cauza numelui său. El a declarat pentru publicația germană Bild că nu are „nimic de-a face cu ideologia nazistă”.

„Tatăl meu m-a botezat după acest om. Probabil că nu a înțeles ce a reprezentat Adolf Hitler”, a spus politicianul namibian.

„În copilărie îl vedeam ca pe un nume absolut normal. Doar în adolescență am înțeles că acest om a vrut să cucerească întreaga lume”, a mai spus el.

Politicianul a spus că soția lui îi spune Adolf și că de obicei se prezintă Adolf Uunona. La un moment dat s-a gândit să-și schimbe numele, dar era deja „prea târziu”.

„Faptul că am acest nume nu înseamnă că vreau să cuceresc Oshana”, a spus el, referindu-se la regiunea în care a câștigat alegerile.

Uunona a câștigat 1.196 de voturi la alegerile recente, față de 213, cât a obținut adversarul său, și a ajuns în consiliul regional.

Partidul său SWAPO a câștigat 57% din voturi în toată țara, o scădere accentuată față de 83% obținute în 2015.

Namibia a fost colonie germană din 1884 și până după Primul Război Mondial. Adevăratul Hitler a folosit ulterior „umilirea” Tratatului de la Versailles de după război ca instrument de propagandă pentru a câștiga sprijin pentru naziști în anii 1920 și 1930.

Genocidul lui Hitler din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a umbrit demult atrocitățile germane din Namibia, dar presiunea pentru reparații a crescut în ultimii ani. Soldații germani au executat aproximativ 75.000 de oameni din triburi, într-o campanie sângeroasă pentru suprimarea unei revolte dintre 1904 și 1908. Anul trecut, un ministru al guvernului german a descris masacrul ca pe un genocid, în timpul unei vizite în țara africană.

O mică comunitate vorbitoare de limbă germană trăiește și astăzi în țară și aproximativ 120.000 de germani vizitează Namibia în fiecare an.

Guvernul german spune că are o „responsabilitate specială” față de Namibia „din cauza trecutului colonial comun”, scrie digi24.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te