Iar aceste puncte comune indică, după mine, problemele profunde ale situației date.
Primul este presupunerea că persoana care conduce o instituție (în cazul de față DNA) este atât de importantă pentru instituție încât înlăturarea ei poate să schimbe radical felul în care aceasta funcționează. Un deputat cunoscut (Florin Iordache) a avut reacția directă: ”Codruța, go home”. Iar pericolul pe care îl văd cei care se află pe cealaltă parte e că la conducerea DNA ar putea fi numită de către ministru o persoană care să impună o cu totul altă orientare; și, mai mult, cum decizia Curții Constituționale este general valabilă, ministrul va putea apoi decide cu privire la orice procuror.
Probabil că toți au dreptate: ei sunt de acord că în prezent de fapt nu am reușit să avem instituții care să funcționeze după reguli, să fie îndeajuns de rutinizate încât persoanele care sunt în diverse funcții să nu fie capabile să determine felul în care funcționează ele dincolo de regulile, normele instituțiilor respecctive. Nu am construit mecanisme obiective, transparente și nearbitrare (care deci țin de ceea ce se cheamă statul de drept sau ”domnia legii”), ci producem personalizarea activităților și, ca un corolar, instaurarea dependențelor personale, a clientelismului ca principiu al jocului politic.
Or, astfel ne îndepărtăm de cadrul general în care funcționează societățile moderne democratice. Problema nu este doar că președintele este exclus din procesul numirii unor procurori șefi, ci că se pun sub semnul întrebării mecanismele instituționale definitorii ale unei democrații, bazate pe ”checks and balances” – de control reciproc și de echilibru care să asigure imparțialitatea actului juridic.
