Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 arată că, potrivit datelor puse la dispoziţie de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor (RENV), care ţine evidenţa vaccinărilor, numărul de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech în ultimele 24 de ore (prima administrare) este de 354, scrie news.ro.
Ca urmare, numărul total de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech, începând din 27 decembrie (prima administrare) este de 13.596.
În ultimele 24 de ore, s-a înregistrat, la nivelul centrelor de vaccinare, o reacţie comună şi minoră (reacţie generală).
Potrivit sursei citate, din 27 decembrie şi până acum s-au înregistrat, la nivelul centrelor de vaccinare, 37 de reacţii comune şi minore, dintre care: 7 reacţii locale cu durere la locul injectării; 30 de reacţii generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie).
"În intervalul 31.12.2020 – 02.01.2021, potrivit raportărilor ANMDMR, comunicate astăzi, 3 ianuarie a.c., Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), numărul de reacţii adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare este de 9 reacţii comune şi minore, dintre care:
- 3 reacţii de tip local; - 6 reacţii generale.
Facem precizarea că astăzi, 3 ianuarie a.c., programările au vizat personalul medical aflat în ture sau servicii de gardă", arată CNCAV.
De asemenea, CNCAV menţionează că programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20.00, motiv pentru care numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17.00 - 20.00 va fi reflectat în raportarea din ziua următoare.