Oficialii de la Drumuri Naţionale Cluj anunţă că firma care a realizat tronsonul de autostradă face o expertiză în zonă, lucrarea, realizată de compania italiană Pizzarotti, fiind în garanţie.
Alunecare de teren masivă în apropierea A10, la Alba Iulia Nord
Anul acesta, tot la nord de Alba Iulia, o porţiune din autostrada realizată de acelaşi constructor s-a rupt, tot în urma unei alunecări de teren.
Imaginile au fost filmate în zona de nord a municipiului Alba Iulia, jurnaliştii locali notând că, deşi de mari dimensiuni, alunecarea nu afectează corpul autostrăzii, dar în timp există riscul la valul de pământ să vină peste carosabil.
”În zona în care s-au produs crăpăturile imense, în versant, nu există un sistem de drenare a apelor, sau cel puţin nu unul vizibil. Există un sistem de drenare cu mult mai jos, aproape de corpul autostrăzii, care se pare că a fost insuficient”.
Citește și: VIDEO Cum arată Podul de la Brăila de 500.000.000$, inaugurat cu 18 luni întârziere. Ce probleme are
Direcţia Regională Cluj din cadrul Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere a transmis că antreprenorul realizează o expertiză între km 16+000 – km 17+000, care va stabili cauzele apariţiei degradărilor.
”Lucrarea se află în perioada de garanţie, reparaţiile se realizează pe cheltuiala antreprenorului, iar garanţia se va prelungi cu perioada efectuării lucrărilor”, au transmis reprezentanţii DRDP Cluj.
Anul acesta, o bucată din tronsonul de autostradă proiectat şi construit de compania italiană Pizzarotti s-a rupt, tot la nord de Alba Iulia. Lucrările de reparaţii au durat câteva luni şi au fost realizate pe banii constructorului, potrivit news.ro.