Accidentul produs de polițist a avut loc pe DN 6, în localitatea Jupa. Conform IPJ Caraș-Severin, în urma accidentului nu au rezultat victime, ci doar avarierea celor două autoturisme implicate în accident, transmite Agerpres.
„În urma verificărilor efectuate de polițiști de la Biroul Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier, sa stabilit că, în timp ce un agent de poliție de la Poliția Municipiului Caransebeș, aflat în timpul serviciului, conducea o autospecială de poliție, pe DN 6. , în localitatea Jupa, la km 460, din direcția Lugoj către Caransebeș, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, pătrunzând pe sensul opus de mers, unde ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 34 de ani, din comuna Constantin Daicoviciu. În urma accidentului, nu au fost persoane rănite, rezultând avarierea celor două autoturisme", a transmis, sâmbătă, IPJ Caraş-Severin.
Citește și: VIDEO E caniculă în toată Europa, dar numai în România drumul sare în sus. O mașină sa răsturnat
Atât agentul de poliție, cât și șoferița au fost testați cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, după care sunt negative în ambele cazuri, a precizat sursa citată.
„ Accidentul a fost soluţionat conform OUG 195 din 2002, poliţistul fiind sancţionat contravenţional” , a precizat sursa citată.