Anchetă în Republica Moldova din cauza contrabandei cu țigări în România

DE Edi Neagu | 27.10.2021 - 10:01
Contrabandă de două milioane de euro. FOTO: Facebook
Contrabandă de două milioane de euro. FOTO: Facebook

Mai mulți cetățeni moldoveni și vameși români, acuzați în cazul contrabandei de două milioane de euro.

SHARE

Serviciul vamal din Republica Moldova a anunţat marţi deschiderea unei anchete în cazul contrabandei cu ţigări în valoare de 2 milioane de euro, dosar în care sunt vizaţi atât cetăţeni moldoveni, cât şi poliţişti şi vameşi români, într-o reacţie la informaţii apărute în mass-media din România cu privire la contrabanda cu ţigări în proporţii deosebit de mari, relatează portalul Deschide.md.

''Ca urmare a informaţiilor apărute în presa din România privind ancheta efectuată de procurorii DIICOT într-un dosar de contrabandă cu ţigări din Republica Moldova în valoare de peste 1,8 milioane de euro, Serviciul Vamal al Republicii Moldova informează că are în derulare o investigaţie privind faptele invocate în dosar'', se menţionează într-un comunicat al Serviciului.

Citește și: „Patrioții” cad pe capete. Antivacciniștii ajung la spital sau mor după protestul din 2 octombrie

Totodată, instituţia precizează că a iniţiat o anchetă proprie în vederea stabilirii complete a circumstanţelor producerii infracţiunii, inclusiv a unor eventuale implicări sau neglijenţe în serviciu admise de funcţionari vamali moldoveni.

''Rezultatele anchetei demarate vor fi făcute publice după finalizarea tuturor investigaţiilor de rigoare'', precizează Serviciul vamal.

Citește și: Liderul Bisericii Ortodoxe, Patriarhul Bartolomeu, internat în spital, în SUA

Cel puţin 11 transporturi cu ţigări de contrabandă care au tranzitat Vama Sculeni au fost filate de poliţişti ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT). O bună parte din dosarul în care se estimează că prejudiciul adus bugetului statului este de cel puţin 1,8 milioane euro a fost trimis recent de DIICOT către DNA Iaşi, notează Deschide.md.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te