„Cu trecerea anilor, am constatat însă, din nefericire, că un alt tip de cenzură, mai subtilă și, întrucîtva, mai perfidă (pentru că avea manierele «libertății»), tindea să devină regula competițiilor pentru obținerea unui stagiu de cercetare în institutele de studii avansate.
Simptomul «de demaraj» al «înnoirii» a fost decizia finanțatorilor de a stopa subvenționarea infrastructurii instituționale, mărginindu-se la subvenționarea proiectelor de studiu, cu deosebire a proiectelor «de actualitate», relevante geopolitic, «trendy» (minorități, gender etc.), «corecte», adică validate de ultimile cuceriri propagandistice, de ultimele «mode» planetare. Pe scurt, s-a decis finanțarea supei, dar nu a aragazului… Iar supa e recomandabil să fie conformă cu imperativele ideologice de ultimă oră.
Consecințele acestei «rezonabile» manevre financiare nu au întîrziat să apară. Candidații la diferitele burse de cercetare au înțeles destul de repede că, pentru a avea succes, trebuie să se «orienteze» în funcție de context. Cu alte cuvinte, că alegerea temei trebuie să includă considerente de ordin «strategic»(...) „Prin urmare, nu ne mai alegem liber întrebările, ci le preluăm, abil, din noua – rentabilă – morală universitară, bine hrănită de presa momentului, de revoluționara «corectitudine politică», de «problemele» zilei”, a scris Pleșu.
El a arătat că, în consecință, se va retrage din viața publică, păstrând doar rubrica sa săptămânală din Dilema Veche. „Normal este ca, atunci cînd simți că nu mai aparții timpului tău, să faci un pas înapoi. Profit, așadar, de ocazie, pentru a renunța – cel puțin deocamdată – la orice prestație publică (articole, interviuri, conferințe, colocvii etc.).
Păstrez doar rubrica de la Dilema veche, din loialitate față de un proiect la care am pus umărul. Decizia mea e un minim semn de consecvență, pentru care apelez la înțelegerea cititorilor mei, cîți vor mai fi fiind…”, a arătat eseistul.
