ANPC a amendat eMag cu 50.000 lei pentru nereguli de Black Friday. Compania spune că le-a rezolvat

DE Edi Neagu | Actualizat: 16.11.2021 - 00:11
Sancțiuni aplicate de ANPC. FOTO: Facebook
Sancțiuni aplicate de ANPC. FOTO: Facebook

Amenda a fost aplicată în urma controalelor efectuate de Comandamentul Black Friday. Din analiza documentaţiei prezentate de operatorul economic, a rezultat că omiterea informaţiei privind data aplicării reducerii este de natură să creeze confuzie şi dificultate.

SHARE

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat cu 50.000 de lei eMag, cel mai mare retailer online din România, pentru nereguli în timpul campaniei Black Friday, potrivit unui comunicat al ANPC.

Comandamentul Special Black Friday, structura creată în acest an de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a controlat platforma operatorului economic Dante International SA (www.emag.ro), prin accesarea site-ului, pentru verificarea respectării prevederilor legale la comerţul online (reduceri, promoţii).

Citește și: „Glume” de la Kremlin: Putin speră că Belarus nu va opri gazele rusești către Europa

Astfel, comisarii ANPC au constatat că, pe pagina de prezentarea a produselor, lângă preţul de referinţă ("preţul tăiat") la care se aplică reducerea, prin apropierea cursorului mouse-ului de litera (i) apare mesajul: "Preţul tăiat este cel mai mic preţ la care a fost vândut produsul în ultimele 30 de zile", neexistând nicio altă informaţie care să prezinte durata promoţiei (reducerii), respectiv data de început a acesteia.

Mai exact, oamenii nu erau informaţi de când se calculează cele 30 de zile.

Din analiza documentaţiei prezentate de operatorul economic privind evoluţia preţurilor, în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de aplicarea reducerii, pentru produsele verificate, coroborat cu constatările de mai sus, a rezultat faptul că omiterea informaţiei privind data aplicării reducerii este de natură să creeze confuzie şi dificultate în verificarea celui mai mic preţ la care sunt vândute produsele, în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de aplicarea reducerii.

Citește și: Sora sexy-polițistei angajate în sistemul energetic, manichiuristă, șefă la Parking București

Ca atare, operatorul economic a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 50.000 lei.

De asemenea, comisarii ANPC au propus dispunerea măsurii de încetare a practicii comerciale incorecte a operatorului economic.

eMag.ro este cel mai mare retailer online din România, potrivit Agerpres.

Poziția eMAG privind amenda ANPC  

"Aspectele sesizate de ANPC privind afișarea perioadei campaniei au fost rezolvate prompt, iar clienții nu au fost afectați. Am pus la dispoziția autorităților în mod transparent informațiile necesare privind organizarea campaniilor promoționale la eMAG.   

De asemenea, ANPC a verificat zeci de prețuri din cadrul campaniei Black Friday dar și din alte promoții și nu a constatat nicio abatere privind aplicarea reducerii conform legii, la cel mai mic preț din ultimele 30 de zile.   

În plus, ca o dovadă suplimentară de transparență, am construit un ghid de marcaje și caracteristici ale produselor, care este public și poate fi accesat de oricine pe pagina noastră de informații, sau printr-o simplă căutare pe eMAG: https://www.emag.ro/info/ghid-de-marcaje-produse-si-preturi   

Considerăm că eforturile autorităților de a susține transparența informațiilor sunt în interesul clienților și au rolul de a crește încrederea acestora în comercianți."    

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te