Peste 1.250 de acţiuni de control au avut loc în acest sezon estival pe Litoral şi în Delta Dunării, iar valoarea sancţiunilor aplicate s-a ridicat la aproape 3 milioane de lei, a scris, miercuri, pe Facebook, Paul Anghel, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
"Ca în fiecare an, #ANPC a fost un apărător al drepturilor consumatorului român, atât pe litoral sau în Delta Dunării, cât şi în zonele care sunt vizitate de un număr mare de turişti. Anterior demarării comandamentelor, am desfăşurat o Caravană de Prevenţie şi Consiliere, împreună cu factorii de decizie locali, în fiecare din aceste zone. Anumite "metehne" ale unei categorii - este adevărat mică de operatori economici - nu se schimbă şi, tot ca în fiecare an, alungă şi nu apropie, prin actul de comerţ pe care îl fac, turistul. Am sesizat tarife mari şi foarte mari la cazare, la parcarea autovehiculelor şi chiar şi la mâncare. Preţuri comparative cu orice staţiune de lux de pe glob poate chiar cu staţiunile renumite pentru tarifele exorbitante. Mi s-a spus că piaţa ţine...până când?", afirmă Anghel.
CITEȘTE ȘI: VIDEO Talibanii au găsit 6,5 mil. $ şi lingouri de aur în casa fostului prim-vicepreşedinte afgan
Conform datelor centralizate de ANPC, în perioada sezonului estival 2021, inspectorii din teren au efectuat peste 1.250 de acţiuni de control la operatorii economici care desfăşoară activităţi comerciale în zonă.
În urma acestor controale, au fost aplicate circa 1.100 de avertismente şi 490 de amenzi, în valoare de peste 2,9 milioane de lei, dar au fost oprite temporar de la comercializare şi produse în valoare de circa 950.000 lei.
De asemenea, s-au oprit definitiv de la comercializare produse în valoare de aproximativ 450.000 lei, respectiv a fost oprită temporar prestarea serviciului în 84 de unităţi. Mai mult, în cazul a trei operatori economici a fost propusă închiderea temporară a unităţii, până la 6 luni.
CITEȘTE ȘI: Invitații nu au voie cu telefoane și bani la nunta Simonei Halep. Iohannis, așteptat la eveniment
"Este adevărat faptul că anumite preţuri/costuri au crescut (vezi transport etc.), sezonul s-a scurtat , dar... aceleaşi servicii care lasă de dorit: costuri nejustificate, personal nepregătit, extenuat şi irascibil, atitudine sfidătoare, patroni care nu înţeleg relaţia serviciu/cost/respect, dughenizare, aplecătoare pe post de spaţii comerciale (unele ar vrea să deservească chiar şi alimentaţie publică)", precizează oficialul ANPC.
În privinţa aspectului staţiunilor de la malul Mării Negre, Paul Anghel este de părere că situaţia nu este cea mai bună, "cu excepţia Constanţei şi a staţiunii Mamaia".
Reprezentantul ANPC aminteşte de trotuare neterminate, străzi găurite, capace de canal pe post de jaloane, mormane de gunoi, lipsa locurilor de parcare sau existenţa locurilor de parcare cu plată "la preţ de cameră de 3 stele".
"Evident, nu generalizez. Probabil există şi excepţii (ghinionul meu că nu le-am întâlnit). Îmi pare rău, în continuare, pentru cei care înţeleg ce înseamnă turismul, pentru cei care au muncit 30 de ani să dezvolte acest segment, pentru cei care au investit şi depus eforturi enorme. Se pare că aceştia au rămas şi ei tot excepţii!", consideră Anghel, potrivit Agerpres.