ANPC și ANSVSA critică un spot care susține că oamenii pot lua COVID de pe pâinea neambalată

DE Octavia Constantinescu | 07.01.2021 - 19:58
Inquam Photos - Octav Ganea
Inquam Photos - Octav Ganea

Autoritatea Sanitară Veterinară dezaprobă mesajul conform căruia oamenii se pot îmbolnăvi de COVID de la pâinea neambalată, susținut de o asociație, iar ANPC a anunțat că a sesizat CNA.

SHARE

„Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a unui spot realizat de Asociaţia Preţuieşte Calitatea în care se precizează că „Peste 500 de oameni se pot îmbolnăvi ZILNIC de Covid-19 de la pâinea NEAMBALATĂ!” şi în care apare şi numele instituţiei noastre, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor dezaprobă public mesajul transmis prin acest spot publicitar", se precizează în comunicatul ANSVSA.

ANSVSA subliniază că instituţia a informat, în repetate rânduri, că din datele ştiinţifice disponibile până în prezent, nu s-a demonstrat infectarea oamenilor cu Sars-Cov 2 prin consumul de alimente de origine animală (carne, lapte, peşte, produse din carne etc.) sau cele de origine nonanimală (legume, fructe, pâine, produse de patiserie etc.).

„ANSVSA consideră reprobabilă şi în afara prevederilor legale implicarea numelui instituţiei în girarea unor informaţii eronate. (...) Implicarea numelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, fără a avea acordul, pentru a da credibilitate informaţiilor eronate prezentate în spotul publicitar menţionat, este blamabilă", conform comunicatului, citat de Agerpres. 

Și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat că a sesizat Consiliul Național al Audiovizualului (CNA). 

„Prezenţa în mesajul din  cadrul spotului, în care se afirmă că peste 500 de oameni se pot îmbolnăvi zilnic de Covid-19 de la pâinea neambalată, a sintagmei «Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului» este de natură să inducă consumatorului ideea că ANPC susţine un anumit mod de comercializare a pâinii. Similitudinea dintre denumirea folosită în text şi cea oficială a instituţiei, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, este evidentă şi este în măsură să producă efectul menţionat, în rândul cetăţenilor, acela de a oferi credibilitate mesajului prezentat în spot. Mai mult, în text apare şi denumirea, de această dată scrisă corect, a unei alte autorităţi publice,  fapt care confirmă intenţia de asociere a mesajului spotului cu instituţii ale statului, în scopul promovării unui anumit mod de vânzare a produselor de panificaţie”, conform unui comunicat al ANPC. 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te