ANRE a aprobat scumpirea gigacaloriei în toată țara. În anumite orașe prețul va fi dublu

DE Daniel Toșa | Actualizat: 28.10.2021 - 22:39
ANRE a aprobat scumpirea gigacaloriei în toată țara. În anumite orașe prețul va fi dublu/FOTO: Unsplash
ANRE a aprobat scumpirea gigacaloriei în toată țara. În anumite orașe prețul va fi dublu/FOTO: Unsplash

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie a aprobat scumpirea gigacaloriei livrate de toate CET-urile din ţară, cele mai mari creşteri fiind la Oradea, Arad şi Bârlad.

SHARE

Acesta nu este preţul final plătit de populaţie, ci reprezintă doar preţul la care centrala livrează agentul termic, la care se adaugă tarifele de transport şi distribuţie. Din preţul final, primăriile decid care sunt subvenţiile acordate populaţiei.

Astfel, agentul termic livrat de SC Rulmenţi SA Bârlad se scumpeşte cu 96%, de la 158 de lei la 310 lei. Termoficare Oradea va livra gigacaloria cu o majorare de 95%, de la 160 lei la 313 lei, iar CET Arad cu 95% în plus, de la 163 la 318 lei.

Alte creşteri mari de preţuri vor fi la Moderncalor Botoşani - 94%; Thermoenergy Group Bacău, Electroenergy Sud Giurgiu şi Bepco Braşov, 87% în cazul fiecărei centrale; Vest Energo CET Militari, CET Griviţa, Enet Focşani - 86% fiecare.

Citește și: „Patrioții” cad pe capete. Antivacciniștii ajung la spital sau mor după protestul din 2 octombrie

Cele mai mici scumpiri sunt la CET Craiova (21%) şi CET Govora (22%).

„Aceste creşteri se datorează unei creşteri medii a preţului gazelor, de circa +120% pentru gaze naturale livrate din reţeaua de distribuţie, de +140% a preţului gazelor naturale livrate din reţeaua de transport şi cu circa +23% a preţului cărbunelui, faţă de valorile luate în calcul pentru bonusul şi preţurile energiei termice valabile până la 31 octombrie 2021”, explică ANRE.

De asemenea, preţul certificatelor de dioxid de carbon care trebuie cumpărate de producători a crescut cu 45% faţă de preţul luat în calcul la ultima ajustare de bonus şi preţ al energiei termice.

Citește și: Liderul Bisericii Ortodoxe, Patriarhul Bartolomeu, internat în spital, în SUA

„Facem precizarea că preţurile de livrare a energiei termice din centralele de cogenerare aprobate nu sunt preţurile de furnizare a energiei termice către populaţie. Preţul de livrare a energiei termice din centrale de cogenerare este luat în considerare la formarea preţului local al energiei termice livrate de operatorul SACET, care înglobează pe lângă acest preţ şi preţul de producere în centralele termice ale operatorului SACET (altele decât cele pentru care s-a emis decizia de preţ astăzi), precum şi tarifele de transport şi distribuţie a energiei termice”.

„Acest preţ local se transmite spre avizare la ANRE, după care se aprobă de Consiliul local al UAT. De asemenea Consiliul local al UAT are în atribuţii şi aprobarea preţului local pentru populaţie rezultat prin diminuarea preţului local cu valoarea subvenţiei acordate în funcţie de posibilităţile bugetului local, potrivit legii", mai spun reprezentanţii reglementatorului.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te