SUMAL este, sau ar trebui să fie o bază de date integrată care să ofere în timp real informații esențiale din domeniul silvic: ce se taie din păduri, unde se taie, unde pleacă lemnul, cine îl depozitează și cum este comercializat.
Fostul senator Mihai Goțiu, un activist cunoscut în domeniul mediului, a postat pe contul său de Facebook un mesaj în care precizează că Garda Forestieră, Poliția și Jandarmeria, sunt puse în imposibilitate de a verifica legalitatea transporturilor de lemne!
De cealaltă parte, reprezentanții industriei sunt și ei nemulțumiți.
Constantin Tobescu este președintele Asociația Industriei Lemnului – Prolemn. Potrivit acestuia, industria este grav afectată de modul în care funcționează SUMAL, sau mai bine spus, nu funcționează.
”Din informații neoficiale, de la operaționalizarea SUMAL 2.0, din 31 ianuarie, au fost emise 29.000 de avize, aproximativ 25-30% din numărul de avize față de perioada corespondentă de anul trecut.
Realitatea este evidentă: sectorul forestier și industria lemnului funcționează la maxim 30 % din activitatea normală, ca rezultat al pregătirii defectuoase a implementării SUMAL 2.0, problemelor de funcționalitate a aplicațiilor și concepției greșite a sistemului SUMAL 2.0” a scris acesta pe Grupul Forestierilor Fordaq (Facebook).
Atât Goțiu cât și Tobescu citează surse neoficiale, în condițiile în care Ministerul Mediului nu comunică pe acest subiect. Instituția nu a răspuns nici solicitărilor noastre.
Surse din cadrul Direcției Silvice Alba au spus că sistemul funcționează foarte greu și are erori mari, în timp ce nici pădurarii și nici angajații firmelor din domeniu nu știu să îl folosească.
De exemplu, vorbim despre erori de localizare în teren de până la 10 kilometri.
”S-a spus că în perioada aceasta se fac transporturi ilegale pentru că nu merge aplicația. Fals. Nimeni nu riscă să facă transporturi pentru că poate rămâne fără camion. Aplicația funcționează teoretic, dar prost în practică. Am făcut probă cu un metru cub de lemn, să vedem cum funcționează” a declarat pentru G4media, Dumitru Han, proprietarul unei mici firme de transport de lemne, din județul Alba.