Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Arad, Lucian Cozma, a declarat, pentru AGERPRES, citând datele primite de la Direcţia de Sănătate Publică, că aproximativ 1.500 de persoane din cele 4.000 sosite în ţară nu vor intra în izolare sau carantină, venind din zone neafectate de noul coronavirus sau fiind cetăţeni străini aflaţi în tranzit pe teritoriul României, în special din Bulgaria şi Republica Moldova.
Cei aproximativ 60 de români care vor rămâne în carantină au fost trimişi sub escortă în judeţele de domiciliu.
Miercuri, în jurul orei prânzului, la PTF Nădlac II continuă verificarea celor veniţi în acest convoi, iar timpul de aşteptare pentru trecerea graniţei este de 180 de minute, conform informaţiilor publicate pe site-ul Poliţiei de Frontieră.