"A fost adoptată modificarea Anexelor 2 şi 3 a Hotărârii Guvernului 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 17 iulie 2020. Măsurile care au fost propuse şi adoptate sunt următoarele: prima măsură privind purtarea măştii în spaţiile publice - purtarea măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare, cum ar fi staţiile de autobuz, peroane şi altele asemenea, falezele, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în anumite intervale orare stabilite prin hotărârea comitetului judeţean sau al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă", a declarat Raed Arafat.
El a adăugat că spaţiile şi intervalele orare se stabilesc "la propunerea direcţiei de sănătate publică", luând în considerare "probabilitatea prezenţei concomitente a unui număr mare de persoane în spaţiile şi în intervalele orare respective, unde se constată dificultăţi în asigurarea distanţei fizice de protecţie sanitară stabilite în condiţiile legii".
"Totodată, administratorii sau proprietarii spaţiilor publice deschise stabilite (...) afişează la loc vizibil informaţii privind obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile respective, adică acest lucru trebuie să fie vizibil. Dacă ia decizia Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică, să impună măsura portului măştii în spaţii deschise, în anumite intervale orare, în spaţiile respective, la intrarea în ele sau în zona respectivă trebuie să fie afişat acest lucru, ca să fie cunoscut de populaţie", a explicat Arafat.
El a prezentat şi prevederile care se vor aplica în privinţa programului de funcţionare a teraselor şi jocurilor de noroc.
"A doua propunere acceptată este următoarea: operatorii economici care desfăşoară activitatea în spaţiile prevăzute la punctul 3, cum sunt terasele, cluburile, barurile şi alte asemenea, au obligaţia să respecte orarul de lucru cu publicul şi restricţiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a Comitetului Judeţean sau al Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă. Măsurile prevăzute la punctul 4 se stabilesc pentru unităţile administrativ-teritoriale în care se constată o răspândire comunitară intensă a virusului şi/ sau un număr în creştere al persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2", a declarat Arafat.
Totodată, a adăugat şeful DSU, operatorii economici care desfăşoară activitatea în spaţiile prevăzute la punctul 3 "au obligaţia să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienţi la numărul locurilor pe scaune şi a oricăror activităţi care presupun interacţiunea fizică între clienţi".
"Aceleaşi reguli se aplică şi la locurile unde se desfăşoară jocurile de noroc", a precizat el.
Arafat a explicat că diferenţa între cele două măsuri este că în ceea ce priveşte portul măştii în spaţii deschise, "decizia se ia la nivel judeţean, la nivelul comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, la propunerea direcţiei de sănătate publică".
"În privinţa intervalelor orare - se poate limita până la o anumită oră activitatea în amplasamente cum am dat exemplele înainte; (decizia) se ia la propunerea fie a Grupului tehnico-ştiinţific din cadrul Comitetului Naţional, fie a comitetului judeţean dintr-un anumit judeţ sau al municipiului Bucureşti, se aprobă, ca decizie, de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi devine obligatorie", a spus Arafat.
Şeful DSU a menţionat că urmează o altă şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, cel mai probabil joi, în care vor fi propuse zonele sau unităţile teritorial-administrative unde "se va aplica restricţie de orar de lucru sau de activitate a unor amplasamente".