Argeş: Şapte persoane confirmate cu COVID-19 la SJU Piteşti; sursa îmbolnăvirilor este un medic

DE Alexandru Pop | Actualizat: 17.04.2020 - 21:47

Şapte persoane au fost confirmate cu COVID-19 la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti, sursa îmbolnăvirilor fiind un medic pe numele căruia a fost deschis deja dosar de cercetare penală, a anunţat, vineri, Instituţia Prefectului Argeş.

SHARE

"Astăzi (vineri n.r.) au fost confirmate drept pozitive la testul pentru COVID-19 încă şapte persoane. Este vorba despre trei asistente, două infirmiere, o îngrijitoare şi un pacient. (...) Conform datelor DSP Argeş, sursa acestor îmbolnăviri este medicul diagnosticat pozitiv în urmă cu două zile, care a refuzat testarea timp de o săptămână şi chiar portul măştii de protecţie, deşi avea simptome specifice", se precizează într-un comunicat al Instituţiei Prefectului.

Conform aceleiaşi surse, cadrele medicale confirmate pozitiv sunt din aceeaşi secţie cu doctorul care a venit bolnav la serviciu.

Procurorii au deschis, joi, un dosar de cercetare penală pentru zădărnicirea combaterii bolilor în cazul unui medic de la SJU Piteşti, care nu a respectat măsurile preventive, deşi prezenta simptome specifice infectării cu noul coronavirus.

"În esenţă, s-a reţinut faptul că un angajat al unei unităţi medicale, deşi prezenta simptomatologia specifică diagnosticului COVID-19, nu ar fi respectat măsurile privitoare la prevenirea sau combaterea SARS-CoV-2, în condiţiile în care ar fi putut efectua testare Real-Time PCR, activitate care ar putea avea ca urmare răspândirea unei asemenea boli", se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti.

Instituţia Prefectului Argeş anunţase anterior că Secţia de Chirurgie Vasculară de la SJU Piteşti va fi închisă, după ce un medic a fost confirmat cu COVID-19.

"Conform datelor DSP Argeş, numărul contacţilor direcţi ai medicului (...) infectat cu virusul COVID-19 este de aproximativ 50 de persoane. Printre ele se află şi 23-24 de pacienţi, restul contacţilor fiind cadre medicale. Soţia doctorului depistat pozitiv este şi ea cadru medical, nu prezintă simptome şi a fost izolată la domiciliu de două zile. Ancheta epidemiologică este încă în desfăşurare", se preciza într-un comunicat al Instituţiei Prefectului.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te