"Referitor la sesizarea depusă la CNCD de către Asociaţia VeDem Just, cu privire la declaraţiile ÎPS Teodosie, Arhiepiscopia Tomisului se întreabă dacă CNCD va sancţiona, în premieră, un cult oficial recunoscut de către Statul Român, întrucât afirmaţiile IPS Teodosie nu constituie o opinie personală, ci sunt bazate pe înscrisuri ale Bibliei”, a transmis Arhiepiscopia Tomisului, duminică, printr-un comunicat de presă, citat de news.ro.
Sursa citată a menţionat că în cartea Facerea, capitolul 3, se relatează căderea strămoşilor Adam şi Eva în păcat, textul descriind cum şarpele a amăgit iniţial pe Eva, spre a o determina să încalce porunca divină de a nu mânca dintr-un anumit pom al Grădinii Raiului.
Un alt argument al Arhiepiscopiei Tomisului îl reprezintă prima epistolă către Timotei a Sfântului Apostol Pavel, cap. 2, v.14: "Şi nu Adam a fost amăgit, ci femeia, amăgită fiind, s-a făcut călcătoare de poruncă".
"Aceasta este o constatare a Sf. Pavel şi nu o acuză la adresa femeii, cum ar părea la prima vedere. Astfel, Sf. Pavel expune învăţătura teologică ortodoxă care nu permite hirotonia femeii”, a precizat comunicatul.
Arhiepiscopia Tomisului a menţionat că ÎPS Teodosie a explicat care este poziţia BOR cu privire la imposibilitatea hirotoniei femeii.
"Conform celor de mai sus, ÎPS Teodosie doar a explicat care este poziţia teologică a Bisericii Ortodoxe Române, cu privire la imposibilitatea hirotoniei femeii, explicaţie din care presa a decupat afirmaţii interpretate în mod eronat ca fiind discriminatorii la adresa femeii. În concluzie, ÎPS Teodosie nu a făcut decât să repete învăţătura teologică a Bisericii Ortodoxe Române. Noi, clerul şi credincioşii Arhiepiscopiei Tomisului, sperăm că CNCD nu va realiza o premieră tristă pentru libertatea religioasă din România, şi anume sancţionarea textului Bibliei şi a teologiei Bisericii Ortodoxe Române”, a menţionat Arhiepiscopia Tomisului.
Asociaţia VeDem Just a anunţat, sâmbătă, că a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în urma declaraţiilor făcute de ÎPS Teodosie Petrescu cu privire la femei.
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat joi, la emisiunea Dialog duhovnicesc de la Radio Dobrogea, că nu este discriminare faptul că femeia nu are roluri importante în Biserică, aşa cum are bărbatul, deoarece aceasta este condiţia ei şi că femeia “nu poate fi perpetuu într-o rugăciune, pentru că are condiţia slăbiciunilor sale”. ”Ea a început păcatul şi iată, se află cu această neputinţă”, a mai explicat Arhiepiscopul Tomisului.