Temistocle Popa, pe numele său real Mistocli Popa, a murit la 92 de ani, în casa unui prieten din București. Cu un an mai devreme acesta a trăit drama bătrâneții lui fiind dat afară din casa, după un proces lung și obositor.
A fost dat afară din casă la 90 de ani
Căsătorit cu actrița Cornelia Teodosiu, compozitorul a trăit întreaga viață la București, inițial într-un apartament care îi aparținuse cândva Mariei Tănase, de la care moștenise și câteva obiecte de mobilier, apoi într-o casă pe Calea Dorobanților.
Familia a avut, spre sfârșitul vieții, o problemă legată de locuință, care fusese revendicată de fostul proprietar și a fost nevoită să se mute, trecând însă cu greu peste acest moment, cei doi soți fiind găzduiți de un prieten.
S-a îndrăgosit de fanfara militară
S-a născut la Galați pe 27 iunie 1921 unde a auzit pentru prima oară fanfara militară a cărei muzică îl va inspira pentru unul dintre cele mai cunoscute șlagăre pe care le-a compus, “Trecea fanfara militară”, piesă interpretată de Dan Spătaru.
Citește și: Văduvă la 43 ani, Marina Voica se recăsătorește cu un bărbat celebru cu 20 de ani mai tânăr
Tânărul a studiat la Conservatorul din București și la Şcoala Militară de Muzică între 1935 și 1942, apoi a urmat un curs de perfecționare la Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, printre profesorii săi aflându-se Ioan Chirescu, Marțian Negrea, Alexandru Pașcanu, Mircea Basarab, Constantin Bugeanu și Tudor Ciortea.
Instrumentele pe care le-a studiat la univesitate au fost flautul și harpa, ambele preferate mai ales de studente și mai puțin de băieții înscriși la Conservator, apoi s-a orientat spre saxofon.
A fost instrumentist în formația lui Sergiu Malagamba
În 1945, a devenit instrumentist în formaţia lui Sergiu Malagamba, apoi flautist în orchestra Teatrului de Operetă condus de Ion Dacian, sub bagheta dirijorului Gherase Dendrino, iar în 1949 a fost angajat la Teatrul Savoy, colaborând, în toată această perioadă, cu orchestrele teatrelor Atlantic şi Alhambra, apoi cu Orchestra Teatrului de Estradă și Orchestra de jazz Bucureşti.
A compus pentru fenomenul Maria Tănase
Temistocle Popa a avut șansa de a compune pentru Maria Tănase, care fusese invitată să cânte la Moși, piesa “În Târgul Moșilor”, ce va deveni extrem de cunoscută în doar câteva săptămâni: “Mi-a făcut onoarea de a-mi cere să-i compun un cântec. Ideea textului o avea în cap, iar în cele din urmă tot ea a scris textul. Venea tot Bucureştiul s-o vadă şi s-o asculte pe Maria cântând la Obor, în Târgul Moşilor.”
Popa a compus muzică pentru 45 de filme de lung metraj, prima sa colaborare cu industria cinematografică fiind în 1963, a realizat coloana sonoră a zece filme de scurt metraj pentru televiziune și a realizat 80 de spectacole pentru copii, cele mai multe în colaborare cu regretatul textier Mircea Block.
Mai puțin cunoscute sunt cele două suite simfonice, un vals de concert, trei preludii de pian și o piesă pentru vioară dedicată marelui Ion Voicu.
Citește și: Marina Voica, artista cu 1.000 de șlagăre lansate, nu primește pensie. Suma infimă din care trăiește
Numele lui Temistocle Popa este legat, pentru o întreagă generație de copii, de uriașul succes al filmelor “Veronica”, “Veronica se întoarce” și “Mama”, regizate de Elisabeta Bostan, dar compozitorul a scris muzica pentru alte zeci de filme foarte cunoscute, printre care “De trei ori București”, “Astă seară dansăm în familie”, “Cu mîinile curate”, “Tată de duminică”, “Roșcovanul”, “Eu, tu, și… Ovidiu”, “Saltimbancii”, “Grăbește-te încet”, “Secretul lui Bachus”, “Sosesc păsările călătoare”, “Căsătorie cu repetiție”, “Secretul lui Nemesis”, “Duminică în familie” sau “Muzica e viața mea”.
Printre artiștii cu care a lucrat s-au numărat, în afara inegalabilei Maria Tănase, Luigi Ionescu, Adrian Romcescu, Margareta Pâslaru, Angela Similea, Anda Călugăreanu, Dan Spătaru, Constantin Drăghici și Gheorghe Dinică.