El a arătat că furnizorii de energie nu au avut timp să modifice softurile de emitere a facturilor. Mai exact, OUG 119/2022 a fost adoptată pe 1 septembrie, cu aplicabilitate din aceeaşi zi.
"A modifica un soft presupune timp. Din experienţa modificărilor trecute, înseamnă între două şi trei luni. Deci din păcate consumatorii să se aştepte să primească facturi abia peste două sau trei luni, bineînţeles facturile vor fi mari, pentru că vor cumula cantităţi pe o perioadă mai lungă de timp", a spus Chisăliţă.
El a amintit că la fel s-a întâmplat şi în toamna anului trecut, când legislaţia a fost modificată peste noapte. Atunci, unii furnizori au decis să factureze în continuare şi să-şi adapteze softul din mers, dar au fost amendaţi că nu au aplicat din prima noua legislaţie.
"Ei au zis trimitem facturile pe vechile softuri şi în momentul în care softul va fi finalizat vom trimite regularizări. Atunci au fost acuzaţi că nu respectă legea şi că sunt hoţi. Atunci, dacă asta a fost reacţia societăţii, companiile nu vin cu alte facturi până nu este gata softul", a arătat reprezentantul AEI.
Din păcate, cei care suferă sunt consumatorii finali, care vor trebui să plătească dintr-o singură dată facturi mari pentru două-trei luni.
"Cel mai probabil, vorbim de toţi clienţii, de milioane de clienţi. Furnizorii nu sunt obligaţi să eşaloneze aceste plăţi", a adăugat specialistul AEI.
Asociaţia Energia Inteligentă a lansat marţi Pactul pentru Rezilienţa Energiei Curate în România, un program care îşi propune derularea unei campanii de analiză, informare şi conştientizare asupra necesităţii reducerii consumului energetic şi a deschiderii către surse de energie curată, ce pot conduce la depăşirea situaţiilor de criză.
De asemenea, toate aceste lucruri sunt esenţiale pentru o tranziţie energetică echilibrată, prin cele patru mari axe: eficienţă energetică, energie curată, transport sustenabil şi prevenirea crizei în energie, potrivit Agerpres.