De asemenea, tunuri autopropulsate, transportoare blindate și alte vehicule de luptă, lansatoare de rachete, piese de artilerie plus o cantitate mare de muniție provenite din țările NATO vor fi utilizate în efortul de a elibera cât mai multe din teritoriile ocupate temporar de ruși.
Regimul lui Putin riscă să se clatine
Totodată, zeci de mii de militari ucraineni au fost antrenați în Vest în ultimul an, foarte mulți dintre aceștia urmând să ia parte la contraofensivă alături de trupele deja experimentate de pe front.
Kievul a constituit o forță ofensivă dedicată acestor operațiuni, numărul trupelor fiind estimat la peste 40.000 de militari. Până la scrierea acestui material, nu știm data exactă, nici zonele în care vor fi date atacurile.
Mecanici ucraineni pe un transportor blindat de infanterie BMP-1
Dar, când vremea o va permite și când pregătirile logistice necesare contraofensivei vor fi îndeplinite, formațiunile de luptă se vor angaja în efortul de eliberare a unor noi teritorii cu determinarea cu care ucrainenii ne-au obișnuit. Implicațiile acestor bătălii vor fi majore, întrucât un eventual succes al ucrainenilor va spori pe plan internațional sentimentul că sprijinul acordat de NATO și UE a fost unul justificat.
Transportoare blindate de tip BMP-1
Iar regimul lui Putin riscă să se clatine în cazul în care rușii vor înregistra noi înfrângeri. În același timp, în absența unor succese notabile ale ucrainenilor în următoarele luni, e posibil ca războiul să se prelungească foarte mult, iar suportul occidental să se reducă în următoarele luni sau ani, ceea ce bineînțeles că ar avantaja Moscova.
Armata lui Putin se așteaptă la atacuri puternice
Rușii și-au sacrificat resurse umane și militare însemnate pentru a încercui Bakhmut și Avdiivka, fără a obține însă câștiguri majore. Iar în atacul dezastruos de la Vuhledar, cea mai mare bătălie de tancuri de până acum în acest război, au pierdut 130 de tancuri și transportoare blindate.
T-64 în atelirul de reparații
Armata lui Putin se așteaptă la atacuri puternice din partea Ucrainei, astfel că a pregătit poziții defensive pe întreaga lungime a frontului. Analiștii militari vorbesc de 2, poate 3 contraofensive în cursul acestei primăveri. În septembrie anul trecut, ucrainenii au dus două astfel de atacuri de succes, unul în nord-est, în regiunea Harkov, cealaltă în sud, unde au eliberat Herson.
Greul în contraofensivele de anul trecut ale ucrainenilor a fost dus și de formațiunile de tancuri și blindate care i-au alungat pe ruși din teritorii vaste.
Mecanici reparând motoare de blindate
Față de momentul de început al invaziei, până în noiembrie 2022, ucrainenii au eliberat 63% din ceea ce cuceriseră ruși în primele zile după 24 februarie 2022, conform Institute for the Study of War (Institutul pentru Studierea Războiului).
Dar tehnica de luptă folosită a fost predominant de proveniență sovietică, iar aceste tancuri și blindate încă reprezintă cea mai mare parte a trupelor mecanizate ale Kievului.
Recondiționarea blindatelor
Am vizitat, însoțit de reprezentanți ai armatei ucrainene, un atelier în care sunt reparate de zor astfel de blindate.
Locul este secret și nu se poate avea acces decât cu permisiunea armatei și fiind însoțit de reprezentanți ai acesteia. Iar fotografiile publicate au fost alese astfel încât să nu dezvăluie detalii relevante pentru identificarea zonei care ar putea fi bombardată dacă ar fi localizată.
Mecanici ucraineni reparând un tanc T-64
Este nevoie de recuperarea cât mai multor astfel de blindate din perioada sovietică, întrucât chiar dacă forța principală de atac va fi formată în această primăvară de tancuri de proveniență NATO, nu doar calitatea contează în acest război, ci și numărul de blindate.
Astfel că ucrainenii vor folosi în continuare sute de tancuri sovietice T-64, precum cele pe care le vedeți în imagini.
Camion aflat în atelier pentru reparații
Atenție, cântă Queen
Dacă, la începutul conflictului, Ucraina poseda aproximativ 800 de tancuri, acum este estimat că mai poate arunca în luptă circa 400.
De aceea, recuperarea fiecărui astfel de tanc este un lucru important, iar, în atelierul vizitat, 3 astfel de tancuri erau aproape complet reparate pentru a fi retrimise pe front.
De asemenea, mecanicii lucrau la repararea unor transportoare blindate de proveniență sovietică de tip BMP-1 și BMP-2 (Boyevaya Mashina Pekhoty – vehicul de luptă pentru infanterie) dezvoltate în anii ʼ60, respectiv ʼ80 ai secolului trecut.
Tanc T-64 în curs de reparare
Un detaliu care m-a frapat atunci când am realizat fotografiile și filmările a fost acela că activitatea se desfășura pe acordurile trupei
Queen, care răsunau în atelier.
Combinația între implicațiile muncii acelor oameni ce lucrau pentru a contribui la apărarea țării în situația dramatică în care este invadată de Rusia lui Putin și muzica minunată a lui Freddie Mercury accentua impresia de atmosferă ireală. Războiul din Ucraina oferă nenumărate astfel de situații care par incredibile pentru un observator extern.
Remus Cernea este corespondentul Newsweek România în Ucraina