Corneliu Bjola, profesor de Studii Diplomatice la Universitatea Oxford, atrage atenția că tactica Rusiei este similară cu cea utilizată în alte momente tensionate, precum asasinatul din Salisbury asupra familiei Skripal sau doborârea avionului Malaysia Airlines, zborul MH17.
Avertisment crunt: "În următoarele 48-72 de ore, Rusia își intensifică atacul la maximum în România"
Într-un interviu pentru Spotmedia.ro, acesta a subliniat că „pentru Rusia, acest moment este totul sau nimic”.
„Suntem într-un pericol cum nu am mai fost niciodată. Trădarea se hrănește din slăbiciunea celui care o permite. S-a permis mult, s-au închis ochii la multe mizerii, iar acum culegem roadele”, a declarat Bjola, analizând documentele recent desecretizate de CSAT.
Profesorul Bjola avertizează că atacurile așteptate vor fi de natură hibridă, implicând rețelele de socializare și posibile acte de sabotaj. Un exemplu notabil este cazul unui columbian recrutat de Rusia, care plănuia atacuri asupra unor clădiri din România, a fost recent arestat.
De asemenea, se anticipează implicarea grupărilor de extremă dreaptă, incluzând organizarea de tabere militare în care au fost implicați chiar și copiii lui Georgescu, figura centrală a controverselor recente.
Citește și: Călin Georgescu recunoaște legăturile și întâlnirile cu "creierul lui Putin": "Îl cunosc pe Dughin"
Raportul Ministerului Afacerilor Interne evidențiază că susținătorii lui Georgescu, din rândurile extremei drepte, au fost implicați în acțiuni precum promovarea și cumpărarea de voturi, ceea ce ridică semne serioase de întrebare privind influența Rusiei asupra stabilității politice interne.
Citește și: DOCUMENTE SECRETE Cine a finanțat campania lui Călin Georgescu pe Tiktok cu milioane de euro?
Moldova nu a stat pasivă
Corneliu Bjola subliniază necesitatea unei reorganizări rapide a instituțiilor statului pentru a face față atacurilor iminente.
„Republica Moldova, când a fost atacată de Rusia în octombrie, nu a stat pasivă. A reacționat imediat și și-a apărat libertatea și suveranitatea. Autoritățile române trebuie să acționeze la fel, fără întârziere”, a spus acesta.
Citește și: Kremlinul, despre amestecul în alegerile din România: „Noi? Nu avem obiceiul, în special în România”
În contextul acestui climat tensionat, există riscul ca Georgescu și colaboratorii săi să încerce să părăsească țara, mai ales în așteptarea unor alegeri din afara granițelor. Profesorul consideră că astfel de acțiuni nu trebuie permise, iar cei implicați în acte de trădare alături de Rusia trebuie să răspundă în fața legii.
„În acest context dificil, în care suveranitatea României este în joc, toate partidele așa-zis suveraniste fac zid comun în jurul lui Georgescu, deși cunosc acum foarte bine actul de trădare în care este implicat”, a concluzionat Bjola.