„La data de 10 decembrie 2021, poliţiştii din Ocna Mureş au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 44 de ani, din Ocna Mureş, care este cercetat pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane. În sarcina acestuia s-a reţinut că, la data de 3 decembrie 2021, în jurul orei 16.30, în timp ce se afla pe o stradă din Ocna Mureş împreună cu cei doi câini ai săi, nu i-ar fi supravegheat şi nu ar fi luat măsuri pentru prevenirea unui atac, împrejurare în care câinii au muşcat un bărbat, de 52 de ani, din Ocna Mureş, arată Agerpres.
Citește și: 931 de cazuri noi de COVID și 105 de decese, în ultimele 24 de ore
În urma leziunilor suferite, potrivit constatărilor medico - legale, victima are nevoie de 11 - 12 zile de îngrijiri medicale", se menţionează în comunicat.
Potrivit IPJ Alba, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor au plasat cei doi câini într-un adăpost.
Citește și: Doi italieni, condamnați în cazul bicicletelor lotului Italiei furate și aduse în România