Baronul PSD Ionel Arsene, limbaj suburban la adresa adversarilor politici și a jurnaliștilor

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 28.04.2020 - 20:45
Foto: Facebook
Foto: Facebook

Ionel Arsene (PSD), președintele Consiliului Județean Neamț, a postat pe Facebook o serie de insulte la adresa ziariștilor, dar și a liberalilor și a Anei Birchall, după ce G4Media.ro a publicat o anchetă care arăta că o firmă apropiată de el a câștigat o licitație cu statul.

SHARE

De asemenea, ieșirea la adresa lui Birchall a venit după ce fostul ministru al Justiției a declarat că Arsene sunat-o pentru a o amenința și intimida, în urma solicitării de a se investiga contractul câștigat de o firmă de casă.

”Se pare că postările mele la adresa Guvernului incompetent al României au deranjat și, în consecință, leprele galbene au asmuțit publicații securistice să mă denigreze continuu și să mă acuze că aș fi implicat în fel de fel de afaceri!”, a scris Arsene pe Facebook, adăugând că ”Absolut toate licitațiile organizate de Consiliul Județean Neamț, au fost organizate LEGAL si atribuite CORECT!”

”PS 1: Am mai văzut și o curcă securistă și urâtă cu spume că scrie despre mine pe facebook! Acestei javre securiste pot doar să-i recomand cu drag o carte care o reprezintă! Cartea se numește: „Suge-o, Ramona!”

PS 2: Leprelor galbene, vă ofticați? Foarte bine!!! Sunt pe drumul cel bun!”, a mai scris Arsene.

G4Media.ro a publicat, luni, că firma Mavgo Holding din comuna Tașca, județul Neamț, a câștigat licitația organizată de Consiliul județean Neamț pentru modernizarea mai multor drumuri județene în condițiile în care a fost singurul ofertant. Contractul în valoare de peste 411 milioane de lei, adică peste 85 de milioane de euro, fără TVA, a fost semnat pe data de 7 aprilie 2020, potrivit portalului de licitații publice, SEAP. Durata contractului este de 4 ani și jumătate.

Potrivit presei locale, Mavgo Holding este controlată de Gheorghe Vlasie, zis Ginel. El este într-o relație de rudenie cu Ionel Arsene, președintele PSD al CJ Neamț, care i-a botezat un copil.

Cert este că firma Mavgo Holding este un partener de afaceri, un subcontractor al companiei lui Vlasie, Aqua Parc. Spre exemplu, potrivit unui document al Corpului de control al Ministerului Transporturilor obținut de Newsweek România, în aprilie 2019, Compania de autostrăzi CNAIR, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, a atribuit fără licitație o lucrare în valoare de 54 de milioane de euro privind reabilitarea drumului național Bicaz – Poiana Largului asocierii de firme Aqua Parc, Mavgo Holding, Danlin XXL.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te