„Vinde gogoși cu nerușinare, ca o țățică căreia îi pui o masă în față și vinde gogoși cu nerușinare! Asta face Viorica. Ea, dacă voia să repare ceva trebuia să pună mâna pe telefon și să-l sune pe premierul Iordaniei să-i spună că a vorbit sub efectul narcoticelor, că asta este, Dragnea e ca un narcotic pentru Dăncilă.
El o aiurește și ea acționează. Dacă făcea asta, probabil că regele Iordaniei ar fi venit în România și aștepta o declarație a premierului sau a președintelui prin care să dea asigurări că nu se mută ambasada. (...) Ăsta este jocul lui Dragnea, care e disperat să fie și el invitat undeva. El a pus-o pe Viorica să facă aceste declarații. Viorica s-a dus acolo să rânească mizeria de pe Dragnea, dar este o strategie umilitoare pentru România.”, a spus Traian Băsescu, la Realitatea TV.
Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei şi-a anulat vizita pe care o avea planificată în România după ce premierul Viorica Dancilă a anunţat că ambasada României în Israel va fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim.
De asemenea, vizita oficială pe care trebuia să o efectueze în Maroc preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu, în perioada 27-31 martie, a fost amânată, la cererea părţii marocane.