Basoreliefuri asiriene cu zei purtaţi de animale mitologice, descoperite în Irak

DE Alexandru Pop | Actualizat: 23.01.2020 - 11:19

O serie uluitoare de sculpturi antice, ce reprezintă un rege asirian aducând un omagiu zeilor participanţi la o procesiune purtaţi de animale mitologice, a fost descoperită în regiunea Kurdistan din nordul Irakului.

SHARE

Basoreliefurile, ce au vechimea de aproape 3.000 de ani, au fost descoperite la sfârşitul anului trecut de arheologi italieni şi irakieni în districtul Faida, la sud de oraşul Duhok, la aproximativ 480 de kilometri nord de Bagdad, conform Universităţii din Udine, Italia, informează Agerpres, citând Live Science.

Este pentru prima oară în ultimii 200 de ani când au fost descoperite astfel de sculpturi care provin dintr-o perioadă de expansiune a Imperiului Asirian. Cu excepţia sculpturilor descoperite pe situl arheologic Khinnis, din apropiere de Mosul, în 1845, "nu există un alt astfel de complex sculptural care să se poată compara cu Faida", a precizat arheologul Daniele Morandi Bonacossi de la Universitatea din Udine.

Morandi Bonacossi coordonează săpăturile desfăşurate la Faida în cadrul proiectului arheologic "Land of Nineveh", derulat în colaborare cu arheologi irakieni de la Directoratul pentru Antichităţi din Duhok.

Vestigiile din care fac parte şi aceste basoreliefuri au fost descoperite în anii '70, însă lucrările de excavare arheologică ale sitului au început în 2012. În 2014, după ce gruparea Statul Islamic a ocupat oraşul Mosul, din apropiere, lucrările arheologice au fost abandonate. Arheologii s-au întors la Faida în 2019, după ce Statul Islamic a fost alungat din regiune.

Până în prezent, arheologii au descoperit 10 casete ce conţin sculpturi complexe în basorelief, plasate în patul de piatră de deasupra unui vechi canal de irigaţii. Construit în timpul secolului VIII î.Hr., canalul cu lungimea de 6,5 kilometri transporta apă către fermele din Faida.

"Este foarte posibil ca şi alte basoreliefuri şi poate chiar şi tablete conţinând inscripţii cuneiforme să fie în continuare îngropate în acest canal de irigaţii", susţine arheologul italian.

Fiecare casetă reprezintă o procesiune a celor 7 zei principali din panteonul asirian, înfăţişaţi stând pe spatele unor dragoni, lei, tauri şi cai.

"Zeităţile pot fi identificate drept Ashur, principalul zeu asirian, aflat pe un dragon şi pe un leu cu coarne; soţia sa, Mullissu, aflată pe un tron susţinut de un leu; şi zeiţa Lunii, Sin, aflată pe un leu cu coarne", conform lui Morandi Bonacossi. La procesiune mai participă zeul asirian al înţelepciunii, aflat pe un dragon, zeul-soare Shamash călare pe cal, zeul ploii şi vântului, Adad, aflat pe un leu cu coarne şi pe un taur şi Ishtar, zeiţa iubirii şi a războiului, aflată pe un leu.

Toţi zeii şi zeiţele au fost sculptaţi cu faţa îndreptată în direcţia apei care curgea prin canalul aflat sub aceste casete sculpturale.

Regele asirian Sargon - care şi-a luat numele după regele Sargon cel Mare al Mesopotamiei - apare de câte două ori în fiecare casetă, o dată la începutul procesiunii şi o dată la sfârşitul acesteia. Conform arheologilor, canalul de la Faida a fost probabil construit de regele asirian Sargon pentru irigaţii, iar ulterior a devenit parte dintr-o reţea mai largă de canale de irigaţii ridicată de regele Sennacherib.

Sargon, care a domnit între anii 722 şi 705 î.Hr., este menţionat în Vechiul Testament unde se spune că a învins regatul Israelului pe care l-a invadat. El a fost tatăl succesorului său, Sennacherib, care a rămas pe tron până în 681 î.Hr. şi a reconstruit vechiul oraş Ninive de-a lungul râului Tigru, aflat la marginea oraşului modern Mosul. Canalele lui Sennacherib au transformat regiunile centrale ale Imperiului Asirian în zone agricole prospere.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te