În total, au fost confirmate 135.900 de cazuri de infectare cu coronavirus, iar numărul deceselor a ajuns la 5.003.
108.135 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.835 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 396 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
56 de oameni au murit în ultimele 24 de ore
În intervalul 03.10.2020 (10:00) – 04.10.2020 (10:00) au fost înregistrate 56 de decese (35 bărbați și 21 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Praho va, Sălaj, Sibiu, Vaslui și București.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani,15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 22 de decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de peste 80 de ani. 55 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, conform datelor GSC.
Peste 7.800 de pacienți internați în spitale COVID
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.826. Dintre acestea, 598 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.510.209 teste. Dintre acestea, 13.770 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 8.720 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.050 la cerere.
Pe teritoriul României, 11.378 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.591 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 23.334 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 55 de persoane.
Amenzi de peste 400.000 de lei
Polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 2.300 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 416.330 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020, privind starea de alertă.
GSC le reamintește cetățenilor că pot suna la linia telverde 0800800165, ca să sesizeze încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Situația românilor din diaspora
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.702 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 120 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 7 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar.
126 de cetățeni români aflați în străinătate au murit: 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu coronavirus, 733 au fost declarați vindecați: 613 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.