În total, în România au fost confirmate 1.039.998 de cazuri de infectare cu coronavirus, iar 26.943 de oameni infectați au murit.
959.126 de pacienți au fost declarați vindecați.
Capitala și județele Cluj și Ilfov mai sunt în scenariul roșu
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.989 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 536 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
150 de oameni infectați au murit în 24 de ore. 10 oameni, fără comorbidități
GCS precizează că, în intervalul 21.04.2021 (10:00) – 22.04.2021 (10:00), au fost raportate 150 de decese (91 bărbați și 59 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 15 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 44 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 42 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 44 decese la categoria de peste 80 de ani.
140 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent, conform GCS.
Numărul pacienților COVID spitalizați scade la 11.200
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.168. Dintre acestea, 1.405 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.203.810 teste RT-PCR și 818.639 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 24.867 de teste RT-PCR (14.391 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.476 la cerere) și 12.075 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 43.884 de persoane confirmate cu infecție cu coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.112 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 41.194 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 108 persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.623 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 666 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Amenzile, sub 900.000 de lei
Polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 21 aprilie, 4.605 amenzi, în valoare de 889.467 de lei, pentru încălcarea măsurilor sanitare, și au dschis un dosa penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
GCS le reamintește cetățenilor că pot reclama la linia TELVERDE 0800800165 încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Datele din diaspora, neschimbate
23.510 cetățeni români din diaspora au fost confirmați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.542 în Italia, 16.773 în Spania, 195 în Marea Britanie, 127 în Franța, 3.124 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 137 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 47 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 2 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 4 în Singapore, 3 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Croația și Finlanda.
189 de cetățeni români aflați în străinătate, infectați cu COVID, au murit: 34 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.