Bode a dispus cercetarea lui Radu Gavriș, participant la cheful de la Hanul lui Manuc

DE Elena Andrei | 23.01.2021 - 17:19
sursă facebook
sursă facebook

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunţat, sâmbătă, că nu tolerează nicio abatere de la lege, indiferent de calitatea persoanelor implicate în cheful polițiștilor de la Hanul lui Manuc, la care a participat și adjunctul Poliţiei Capitalei, Radu Gavriş.

SHARE

În privința lui Radu Gavriș, prins asupra faptului încălcând restricțiile impuse, Bode a scris pe Facebook că a dispus cercetarea faptelor.


„Din informaţiile pe care le deţin în acest moment, în cazul menţionat, s-a dispus deja declanşarea cercetării prealabile faţă de ofiţerul respectiv, pentru a se stabili existenţa sau inexistenţa unei abateri disciplinare şi a vinovăţiei sale, sub aspectul încălcării îndatoririlor care revin profesiei de poliţist, prevăzute de Legea nr. 360/2002, având în vedere că acesta este şi desemnat, la nivelul Poliţiei Capitalei, să coordoneze activităţile specifice de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19”, a scris Bode pe Facebook.


Ministrul de Interne a precizat că nu tolerează „nicio abatere de la lege, indiferent de numele sau calitatea persoanelor care sunt implicate în astfel de cazuri”.

Un număr de 27 de persoane, între care şi adjunctul Poliţiei Capitalei Radu Gavriş, mai mulți polițiști și procurori, au fost găsite de poliţişti în restaurantul Hanul lui Manuc, încălcând astfel restricţiile impuse în contextul pandemiei de COVID-19. Printre clienţi se afla şi o persoană care trebuia să fie în carantină, în judeţul Călăraşi. Poliţiştii au amendat 25 de clienţi, dar şi pe reprezentanţii localului.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te