Bogdan Licu recunoaște că a fost mason, dar spune că a demisionat în 2012

DE Adelina Sahlean | 02.03.2020 - 14:28

Bogdan Licu a declarat, luni, în timpul interviului în fața Secției pentru Procurori a CSM, că a făcut parte din masonerie dar susține că nu a fost un „membru activ” și a demisionat în 2012.

SHARE

„Da, am făcut parte din masonerie, nu am fost un membru activ, am fost de două sau de trei ori la întrunirile dânșilor, dar începând cu luna august 2012, deci cu un an înainte de a fi emisă acea hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, mi-am dat demisia de acolo și acest lucru se găsește la dosarul pe care fiecare fost mason, să spun așa, îl are la Marea Lojă”, a spus Licu, la finalul audierilor de luni. Acesta a fost audiat după ce ministrul Justiţiei l-a propus pentru funcţia de prim-adjunct al procurorului general.

Potrivit unei hotărâri adoptate de CSM în 2013, judecătorii și procurorii au obligația de a completa în cadrul declarației de interese prevăzută de art. 5 alin 2 din Legea n3. 303 / 2004 și de Legea nr 176 / 2010, modificată, calitatea de membru în asociații, fundații sau alte organizații neguvernamentale, inclusiv cele masonice.

Discuția despre acest subiect a fost adusă de Licu și nu a venit în urma unei întrebări a membrilor Secției pentru Procurori.

„Aș mai vrea eu să spune ceva, la final. Un subiect pe care vreau să-l clarific și care a fost adus în atenția publică, am constatat că nu m-ați întrebat, dar a fost speculat nefondat ca o critică la adresa mea sau ca o speculație, și anume apartenența mea la masonerie.

Și vreau să clarificăm și acest lucru pentru că deși am fost abordat de diferiți jurnaliști cu privire la acest aspect, și am recomandat să se adreseze Marii Loji Naționale pentru un punct de vedere oficial, nu au făcut-o și au preferat să speculeze”, a spus Licu, înainte de adăuga:

„Am vrut să clarific acest lucru pentru a nu mai fi alte speculații cum că sunt mason. Nu sunt mason (...) Am fost pentru câțiva ani, da (...) Să știți că nu este un lucru urât”, a răspuns Bogdan Licu.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te