București: amenzi în valoare de 476.350 lei pentru nerespectarea restricțiilor anti-COVID

DE Vlad Turcanu | Actualizat: 19.10.2020 - 10:56
FOTO: Facebook/ Poliția Română
FOTO: Facebook/ Poliția Română

Peste 2.700 de obiective din Bucureşti au fost verificate, la finalul săptămânii, pentru a vedea cum se respectă normele sanitare.

SHARE

Au fost legitimate şi peste 4.300 de persoane şi au fost controlate 2.300 de mijloace de transport în comun. La finalul acţiunii s-au dat peste 1.500 de amenzi, în valoare de 476.350 lei.

”Şi la acest sfârşit de săptămână, în zilele de sâmbătă şi duminică, Poliţia Capitalei a continuat acţiunile de verificare a modului în care sunt respectate prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Cu sprijinul Jandarmeriei, Poliţiei Locale, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Agenţiei Naţionale Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcţiei de Sănătate Publică, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti, Inspectoratului Teritorial de Muncă au fost verificate peste 2.700 de obiective: pieţe agroalimentare, târguri, complexuri comerciale, mari magazine, dar şi magazine de cartier, terase, mijloace de transport în comun”, a transmis, luni, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că au fost legitimate mai mult de 4.300 de persoane şi în peste 2.300 de mijloace de transport în comun, de suprafaţă, dar şi de subteran au fost efectuate controale.

În urma verificărilor privind modul în care sunt respectate prevederile Legii nr 55 din 2020, au fost constatate şi aplicate peste 1.500 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 476.350 lei.

”Facem apel la toţi cetăţenii, să respecte măsurile de protecţie împotriva infectării cu virusul COVID-19, să poarte masca de protecţie, să păstreze distanţarea fizică şi să respecte normele sanitare. Pe fondul creşterii numărului de cazuri, trebuie să fim conştienţi de datoria pe care o avem toţi faţă de cei din jurul nostru, faţă de familiile noastre, faţă de toţi membri comunităţii”, a mai transmis Poliţia Capitalei.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te