Bursele europene, în cădere din cauza numărului deceselor provocate de coronavirus

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 23.03.2020 - 12:26

Principalele burse europene au coborât luni la cea mai redusă valoare din ultimii şapte ani, după ce mai multe ţări au extins măsurile destinate limitării propagării epidemiei de coronavirus.

SHARE

În jurul orei 8:06 GMT, indicele bursier pan-european STOXX 600 înregistra o scădere de 4,6% în condiţiile în care bursele din Londra, Frankfurt şi Paris înregistrau căderi de peste 4%.

Acţiunile Airbus s-au prăbuşit cu 12,7% după ce grupul aerospaţial european a anunţat că anulează plata dividendelor pe 2019 şi accesează o nouă linie de credit în valoare de 15 miliarde de euro în ideea consolidării poziţiei sale financiare în contextul în care pandemiei de coronavirus.

Răspândirea fără oprire a virusului COVID-19 a obligat ţări întregi să se autoizoleze şi a oprit practic activitatea economică, ceea ce a determinat cele mai mari vânzări înregistrate de pieţele bursiere globale după criza financiară mondială din 2008.

La nivel global, Senatul SUA nu a reuşit duminică să aprobe un plan gigantic de relansare a economiei. Republicanii, care deţin majoritatea în Senat, nu au reuşit să-i convingă pe democraţi să voteze în favoarea deschiderii dezbaterilor cu privire la acest proiect de lege, care îşi propune să strângă până la 2.000 de miliarde de dolari, ceea ce ar fi dus la un vot final, luni, în camera superioară a Congresului SUA.

Având în vedere anunţurile venite din partea companiilor care vorbesc de pagubele provocate de paralizarea lanţurilor de aprovizionare şi a cheltuielilor consumatorilor, analiştii sugerează că economia mondială este deja în recesiune.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te