La evenimentul respectiv au fost prezenți primarul satului, președintele de raion, precum și un deputat socialist (partidul din care provine președintele Igor Dodon, care acum candidează ca „independent” pentru un nou mandat de președinte), relatează agora.md.
Fotografia cu respectivul moment a devenit deja virală pe rețelele sociale din Republica Moldova. În poză apar doi elevi, îmbrăcați în uniformă școlară, care țin panglica roșie ce urmează a fi tăiată de patru persoane publice. „Evenimentul” a avut loc în satul Hiliuți, raionul Râșcani, iar în fotografie apar președintele raionului, socialistul Vasile Secrieru, primarul satului, Alexandru Sandu, ales din partea ACUM, și deputatul socialist Vladimir Mizdrenco. Dintre toți adulții din poză, doar primarul satului poartă mască, notează agora.md.
Inițial, fotografia a fost făcută publică, miercuri, chiar de președintele raionului, care a postat-o, cu un comentariu electoral, pe contul său de Facebook. Ulterior, a fost ștearsă.
Și în Republica Moldova se înregistrează zilnic foarte multe cazuri de covid-19. Bilanțul persoanelor infectate a ajuns la un total de 44.983 de la începutul pandemiei, în condițiile în care țara are până în 4 milioane de locuitori. Numai joi s-au raportat încă 622 de cazuri noi în 24 de ore. Bilanțul total al deceselor se ridică la 1.170.