Noi doze de vaccin antigripal vor ajunge în cabinetele medicilor de familie

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 06.11.2019 - 14:32
Foto: Mediafax
Foto: Mediafax

Președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, Sandra Alexiu, a declarat, miercuri, că noi doze de vaccin antigripal au intrat în țara, urmând să ajungă în cabinetele medicilor de familie în zilele următoare.

SHARE

Alexiu precizează că numărul de doze distribuite în această tranșă este mult mai mare comparativ cu cel alocat medicilor de familie în prima tranșă.

"Ieri am primit mesaj de la Direcția Sanitară că au venit din nou doze (de vaccin antigripal - n.r) și să mergem să le luăm. Între timp s-a rezolvat problema și cred că au venit destul de multe ( doze - n.r.), pentru că am înțeles că o să îmi dea multe. Cam 70% din ceea ce am cerut, așa cum s-a și comandat, de altfel, oricum față de prima dată (prima transa - n.r.) când am luat 20, faptul că îmi dă 200 acum e cu totul altceva", informează Alexiu.

Ea a menționat faptul că nu știe dacă vor mai fi și alte tranșe de distribuire a vaccinului antigripal, dar că cel puțin încă una ar fi necesară. Alexiu a informat ca acest tiraj de doze va acoperi sezonul gripal și că momentan "stăm bine" la capitolul vaccinuri.

"În general vaccinarea acoperă sezonul respectiv, deci nu ar fi o problemă, având în vedere că sezonul gripal debutează în noiembrie și vârfurile sunt undeva în luna decembrie-ianuarie, chiar februarie uneori, nu e o problemă și dacă vaccinăm la sfârșitul lunii noiembrie, începutul lui decembrie. Suntem protejați, doar să avem și să facem, să reapară și în farmacii ca să poată să-și cumpere și cei care nu sunt la risc, dar vor să se vaccineze. Stăm bine deocamdată, să vedem", completează Alexiu.

Președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov a conchis spunând că situația la acest moment se prezintă drept una pozitivă, cu atât mai mult cu cât numărul de cazuri până la acest moment este mic și nu au fost înregistrate decese.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te