Casa în care a venit pe lume marele sculptor este putrezită şi în pragul de a se prăbuşi în totalitate. „Într-o seară stăteam şi ne uitam cum cade. Nu avem ce să mai facem. Au fost promisiuni multe. Mulţi care au trecut pe aici ne-au promis că vor încerca să o refacă, dar nu ai ce să mai faci. E aproape dusă. Ne trebuie mulţi bani să o mai putem pune pe picioare şi noi nu avem“, a povestit Ioana Gogoi, în vârstă de 80 de ani, stră-strănepoată a lui Brâncuşi şi unul dintre moştenitori.
Autorităţile locale spun că nu au ce să facă deoarece este proprietate privată. „Primăria Peştişani nu are cum să intervină. Proprietarul este cel care răspunde pentru întreţinerea construcţiei. Vorbim despre o construcţie de patrimoniu”, a spus primarul comunei Peştişani, Cosmin Pigui, potrivit Adevărul.
Locuinţa a fost clasată pe lista monumentelor istorice în urmă cu aproximativ 15 ani, atunci când s-a constatat prezenţa unor elemente din lemn originale. Imobilul a fost amplasat, iniţial, în locul unde se află acum Casa memorială „Constantin Brâncuşi“, dar după moartea părinţilor s-a împărţit averea, iar Eufrosinei sau Fârsinei, sora lui Constantin Brancusi, i-a revenit casa părintească, dar nu şi terenul.
Soţul ei a mutat, apoi, locuinţa din bârne din lemn pe un alt amplasament, unde se află şi în prezent, şi a mai adăugat încă o cameră. pe bârnele din casă se mai păstrează şi acum semnele specifice care se făceau atunci când se muta construcţia.
În urmă cu mai mulţi ani, moştenitorii au vândut casa pe un cal şi suma de 500 de lei sculptorului Florin Codre din Bucureşti. Acesta a venit cu mai multe maşini pentru a o demonta şi duce la Bucureşti. A reuşit să dea jos acoperişul, moment în care autorităţile au intervenit şi au oprit totul pentru că nu exista autorizaţie de demolare. Sculptorul a fost amendat, iar materialul lemnos rezultat a fost confiscat, fiind şi acum într-un depozit al Primăriei Peştişani.
În anul 1971, autorităţile comuniste au decis să-i cinstească memoria marelui sculptor prin ridicarea unei case muzeu. Astfel, a fost găsită în sat o casă cu însuşiri asemănătoare care aparţinea lui Calistrat Blendea. Aceasta a fost luată, mutată şi refăcută în vederea amenajării casei muzeu. Peste 10.000 de turişti la Casa muzeu Casa muzeu Constantin Brâncuşi de la Hobiţa atrage anual peste 10.000 de turişti.