Cât costă indemnizațiile de revoluționar: 300 de milioane lei anual pentru 13.000 de persoane

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 03.03.2023 - 13:08
Cât costă indemnizațiile de revoluționar: 300 de milioane lei- 60% dintre ele, 500 milioane în total

România cheltuie anual aproximativ 300 de milioane de lei pe indemnizațiile a circa 13.000 de persoane care dețin certificate de revoluționari, indemnizații plătite de Ministerul Muncii. Asta în condițiile în care de la Revoluția din decembrie '89 au trecut aproape 34 de ani.

SHARE

MInisterul Muncii și Sollidarității Sociale a achitat în 2022 indemnizații lunare către 13.117 persoane, în valoare medie lunară de 1.884 de lei. Efortul financiar s-a ridicat la aproape 300 de milioane de lei (296.630.228 lei).

Indemnizațiile au fost plătite în baza Legii 341/2004 a recunoștiinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov, din noiembrie 1987.

Informațiile sunt cuprinse într-un răspuns primit de Newsweek România la o solicitare de informații de interes public adresată Ministerului Muncii.

Indemnizațiile aflate în plată la Ministerul Muncii reprezintă 82% din totalul indemnizațiilor. Mai sunt indemnizații care se plătesc prin casele de pensii ale MApN, SRI sau MAI.

Numărul total de persoane care au un certificat de revoluționar este estimat la circa 22.000- 23.000, din care aproximativ 16.000 de luptători s-au remarcat prin fapte deosebite, deci beneficază de indemnizații, 2.200 au fost răniți, 600-650 au fost reținuți, 150-200 au fost răniți și reținuți. În plus sunt 2.000 de urmași ai eroilor martiri și alți 150-200 de participanți, acesta din urmă fiind doar un titlu onorific.

Informațiile au fost date publicității de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor. 

În ultimii cinci ani numărul mediu anual al beneficiarilor de indemnizații conform Legii 341/2004 valoarea medie a indemnizației lunare, precum și cuantumul total al indemnizațiilor plătite, au evoluat după cum urmează:

Conform evidențelor Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor (SSPR), numărul total al celor decedați prin împușcare pe durata revoluției a fost de 1.142, al răniților de 3.138, iar al celor reținuți se ridică la 760. De asemenea au fost înregistrați 748 de copii de urmași de eroi- martiri. 

Conform datelor din rechizitoriile întocmite de parchetele militare, în rândurile militarilor s-au înregistrat 260 de decedați și 545 de răniți, iar de la Direcția Securității Statului au murit în urma incidentelor din revoluție 65 de angajați și au fost declarați 73 de răniți.

Doru Mărieș: „Recunoștiința trebuie să fie pe toată viața”

Președintele Asociației „21 Decembrie”, Doru Mărieș, apreciază, pentru Newsweek România, că numărul de persoane care primesc indemnizații de revoluționar „nu este mare deloc”, având în vedere că „sunt 15 orașe în care s-a murit la Revoluție”. 

„Nu nu știu dacă cifra este reală, e posibil ca o parte dintre ei să fi fost filtrați de Ion Iliescu, care a dorit să aibă un număr foarte mare de complici.  Ar fi interesant să vedem câți revoluționari avem până în 22 decembrie când dictatorul a fugit”, a spus Mărieș.

El a precizat că suma acordată „trebuie să fie cea din lege, în funcție de salariul mediu brut pe economie”. „Nu pot eu să apreciez suma pentru o mamă care și-a pierdut copilul, o femeie care și-a pierdut soțul sau un copil care și-a pierdut tatăl. Eu le-aș da tot ce au nevoie”, a spus Doru Mărieș.

În legătură cu faptul că aceste sume sunt plătite și la aproape 34 de ani de la Revoluție, el a punctat că „recunoștiința Statului trebuie să fie pe toată viața”. 

Dosare penale

Peste 3.500 de români ar fi primit ilegal indemnizaţii de revoluţionari, fără să aibă vreo legătură cu evenimentele din decembrie 1989.

Sunt suspiciunile procurorilor care., în 2016, au început verificarea celor care au luat bani de la stat pe baza ordonanţei guvernului date în 2014.

Anchetatorii cred că mai multe persoane cu funcţii publice înalte ar fi luat mită pentru a acorda abuziv titluri de revoluţionar. 

Potrivit procurorilor Parchetului General, neregulile au apărut în 2014, atunci când Guvernul a modificat legea și a introdus o nouă categorie de persoane care putea sa primească acel certificat de revoluționar și anume „luptători cu rol determinant” în perioada Revoluției.

Anchetatorii au ajuns la concluzia că după ce s-a emis actul normativ, mai multe persoane au dorit să-i reprezinte pe acești luptători și au intervenit la comisia parlamentară dar și la secretariatul de stat pentru revoluționari unde au încercat să influențeze acordarea acestor certificate care le aducea beneficiarilor venituri suplimentare lunare, respectiv o indemnizație de peste 2.000 de lei.

Procurorii cred că persoanele care doreau să primească aceste titluri au dat mită și au prezentat documente false din care să rezulte că au avut un rol determinant în Revoluția din 1989.

Anchetatorii au descoperit în această anchetă 3.505 persoane care au primit acest titlu și care nu îndeplineau condițiile cerute de lege.

Persoanele din categoria „Luptător cu rol determinant în Revoluţie” beneficiază de drepturi băneşti majorate faţă de ceilalţi revoluţionari, în sensul că au primit, începând cu data de 1 ianuarie 2015, pe lângă drepturile acordate celorlalte categorii de revoluţionari, o indemnizaţie de gratitudine în valoare de 2020 de lei/lunar, conform art. 8 alin. 3 din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te