CATEDRAL, cel mai amplu festival de muzică și arte vizuale care se lansează după doi ani de pandemie

DE Daniel Toșa | Actualizat: 10.05.2022 - 14:09

CATEDRAL, cel mai amplu festival de muzică și arte vizuale care se lansează în România după doi ani de pandemie, va avea loc la Iași, în perioada 20 mai – 21 mai 2022.

SHARE

Grădinile Palas și toate terasele și restaurantele din zona Palas vor avea, în timpul concertelor, accesul restricționat publicului larg, pe întreg perimetrul în care se va desfășura CATEDRAL. Astfel, doar persoanele care vor avea bilete la CAREDRAL vor avea posibilitatea să vadă întregul spectacol.  

Catedral Music Festival, organizatorul CATEDRAL, festival cu un line-up curatoriat de Summer Well, dezvăluie, în premieră, detalii legate de surprizele pregătite pentru prima ediție, inclusă în calendarul Romanian Creative Week, cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești (Iași, 20 – 30 mai).

  Pe lângă artiștii invitați să cânte la festivalul de la Iași, unii dintre cei mai populari la nivel național și internațional, în acest moment, între care Milky Chance, Sevdaliza, Theophilus London, Disco Sigaretta, Alexandrina, Moonlight Breakfast, Dimitri’s Bats, Zimbru, CS84, Cassia, CATEDRAL le-a pregătit spectatorilor o zonă de festival în care vor avea loc mai multe surprize și evenimente spectaculoase.  

Citește și: VIDEO Rusia știe de ce nu vrea Suedia în NATO: Submarinul Gotland-class poate scufunda un portavion

Catedrala, impresionanta scenă a festivalului, va fi construită din lumini și este un proiect realizat de echipa coordonată de artistul vizual Andrei Cozlac, distins cu două premii UNITER pentru video mapping, în 2020 și în 2022. Totodată, Andrei Cozlac și o echipă formată din cinci VJ vor asigura întregul spectacol New Media al Catedral.

  În perimetrul în care se va desfășura CATEDRAL, spectatorii vor avea parte de o experiență senzorială complex și inedită. Lounge-uri, o zonă instagramabilă, baruri, food zone, live cooking show-uri, instalații artistice revoluționare, toate se vor desfășura pe ritmuri de muzică. Vremea se anunță perfecta pentru distracție, în zilele festivalului, dar organizatorii îi asigură pe spectatori că le-au pregătit pelerine, în situația în care va ploua.  

Citește și: Aproape jumătate dintre țările UE, inclusiv România, se opun revizuirii tratatelor europene 

Accesul la CATEDRAL se face exclusiv pe bază de bilete, care pot fi cumpărate de aici https://catedralmusicfestival.ro/, pentru prețul de 179 de lei + 6% booking fee.

Totodată, caravanele CATEDRAL, de la care se pot achiziționa, de asemenea, bilete se plimbă prin tot Iașul, iar una dintre caravane poate fi găsită la Palas. CATEDRAL este organizat de Catedral Music Festival, fiind susținut de: Federația Patronatelor Industriilor Creative din România, Palas, UniCredit, glo™ și Rompetrol.

Detalii despre festivalul de la Iași pot fi găsite pe www.catedralmusicfestival.ro, iar interviuri cu declarații oferite de o parte dintre artiștii care vor cânta la CATEDRAL pot fi citite aici: https://romaniancreativeweek.ro/interviu-marturii-in-premiera-ale-artistilor-care-vin-la-catedral/

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te