Un caz revoltător a fost semnalat la o secție de pediatrie a unui mare spital din România. Copiii care sunt internați acolo dorm pe saltele pline cu gândaci.
O pacientă care s-a internat la Secția Pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea a semnalat pe rețelele de socializare probleme legate de curățenie și de actul medical.
Caz revoltător în secția de pediatrie a unui mare spital din România. Ploșnițe și gândaci în saltele
Mama unui bebeluș de 5 luni, Andreea G., s-a internat la finele săptămânii trecute cu copilașul la Vâlcea. Acum aduce acuzații la adresa celei mai mari unități medicale din județ pentru lipsă de profesionalism, din cauza gândacilor descoperiți pe salteaua pe care a dormit și a alergiei pe care micuțul a făcut-o urmare a modului în care i-a fost aplicată branula, conform Realitatea.net
După externare, femeia a depus o plângere la Direcția de Sănătate Publică Vâlcea. Între timp și Spitalul Județean de Urgență Vâlcea a luat unele măsuri.
Citește și: VIDEO Gândaci și mucegai în spital. Fără apă caldă. „Copilul are febră 39 și ei îmi spun să aștept”
„Pe perioada cât am fost internată cu fiul meu am descoperit ploșnițe. Ceea ce mi se pare absolut dezgustător să se întâmple într-un spital.
Când am ridicat salteaua, la colțul ei se vedeau clar urmele, acele puncte negre, plus că era un gândac-adult înfipt în cusătură. Și am mai observat și o larvă”.
Inițial, femeile care se ocupau de curățenia salonului au tratat problema cu dezinteres pe motiv că ar fi „un gândac de bucătărie”, dar când au văzut că mămica insistă, i-au schimbat salteaua.
Situația gândacilor de la Pediatrie semnalată de Andreea G. nu este una singulară, scrie adevarul.ro. La începutul lunii mai, pe rețelele sociale a circulat un filmuleț trimis de o altă mămică cu imagini legate de gândacii surprinși în aceeași secție.
Citește și: FOTO Deputatul Emanuel Ungureanu: Gândaci și șoareci, la Spitalul de Copii din Cluj
Angajații spitalului nu neagă acuzațiile și menționează că s-au luat măsuri.
O altă problemă semnalată de mămica internată la Pediatria Spitalului Județean a fost legată de reacția alergică suferită de bebelușul ei, femeia declarându-se nemulțumită și de calitatea actului medical.
„I-au pus peste branulă direct leucoplast”. Un leucoplast care nici măcar nu a fost schimbat. În ziua externării, mama a constatat că mânuța bebelușului era inflamată.
Cadrele sanitare susțin că micuțul a avut o reacție alergică: „Bebelușii au oricum pielea mai sensibilă și predispoziția spre reacții alergice, unele venind pe un teren moștenit chiar din familie... Se poate întâmpla să facă o reacție alergică de contact”.