„Nu știu la ce vă referiți. Chiar nu știu la ce vă referiți”, a spus Mihai Fifor, la sediul MAI, refuzând să mai facă declarații, potrivit Digi24.
Anterior, Fifor a susținut că nu-și dorește ca „ceea ce este inscripționat pe mașinile de poliție - Siguranță și încredere - să fie doar vorbe în vânt”.
Cazul Caracal a scos la iveală o întreagă rețea de legături periculoase țesute, de-a lungul anilor, între oameni de afaceri controversați din Olt și cei care ar fi trebuit să vegheze la aplicarea legii. Polițiștii care au căutat-o pe Alexandra Măceșanu, declarată acum victima unui omor calificat, au cerut mandate de percheziție plecând de la informații furnizate de un patron de firmă de pază.
Citește și: Călcând pe cadavre. Mihai Fifor, campanie publicitară plătită despre drama de la Caracal
Acesta i-a trimis în casele locotenenților liderului unei grupări locale proaspăt intrate în colimatorul procurorilor pentru cămătărie și șantaj. În dosarul pe care procurorii din Olt l-au deschis pe numele celui din urmă, martorii audiați vorbesc despre legăturile acestuia cu șefii, demiși acum, ai Poliției Caracal.
În penultima zi din iulie, după numirea sa ca interimar la Interne, Mihai Fifor a transmis că a primit mandat de la premierul Viorica Dăncilă pentru a iniția un proces „radical” de luptă împotriva criminalității și de reformare a sistemului.
„„Am preluat interimatul conducerii Ministerului Afacerilor Interne, ca urmare a solicitării Prim-ministrului Viorica Dăncilă. Vă asigur că vom continua toate cercetările necesare în cazul din Caracal, pentru identificarea adevărului și pentru sancționarea tuturor celor care nu au acționat profesionist și eficient în acest caz.
Am mandat din partea premierului să inițiez un proces radical de luptă împotriva criminalității și de reformare a sistemului”, a scris Mihai Fifor