Sunt încă șoferi care cred că dacă mituiesc polițiștii pot să circule cu mașinile fără a respecta regulile. Așa s-a gândit și conducătorul unei dube care a fost oprit în trafic pentru că nu purta centură. Însă au descoperit că nu avea nici actele la el.
A vrut să le dea polițiștilor 200 de lei să scape de amendă.
Ce a pățit un șofer care a vrut să dea 200 de lei șpagă polițiștilor. Încălcase mai multe reguli
”Ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați, la sfârșitul săptămânii trecute, de către polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani despre faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, li s-a oferit o sumă de bani cu titlu de mită.
În fapt, la data de 24.02.2024, pe raza localității Icușeni Vale, comuna Vorona, județul Botoșani, au oprit un conducător auto, întrucât acesta, aflându-se în trafic, la volanul unui autoturism, nu purta centura de siguranță.
Citește și: În ce judeţ se dă cea mai multă şpagă. E de 8 ori peste media naţională
Totodată, în urma controlului documentelor, polițiștii au constatat faptul că respectivul conducător auto nu deținea asupra sa certificatul de înmatriculare al autovehiculului”, arată Direcția Generală Anticopruție într-un comunicat de presă..
S-a gândit că o sumă de bani l-ar putea ajuta să scape de sancțiune. Astfel, conform DGA, imediat după ce a înmânat documentele, pe care le avea asupra sa, conducătorul auto, în vârstă de 29 de ani, a coborât din autovehicul, s-a îndreptat către autospeciala de poliție și a remis, cu titlu de mită, suma de 200 lei,
disimulată într-un document, format A4, pentru a determina organele de poliție să nu dispună măsurile legale cu privire la abaterile constatate.
Citeşte şi: O șoferiță a trimis șpaga prin curier către inspectorii RAR. Trebuiau să-i aprobe ITP-ul
Agenții de poliție au înregistrat momentul remiterii sumei de bani cu aparatura tip bodycam și au refuzat propunerea conducătorului auto.
Ofițerii de poliție din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Botoșani au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, cercetările fiind continuate, în coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.