Ce s-a descoperit în curtea unui colegiu din Iași, în timpul unor lucrări? Elevii au fost evacuați. Ce s-a descoperit și de ce elevii au fost trimiși acasă până săptămâna viitoare.
Ce s-a descoperit în curtea unui colegiu din Iași
Un depozit de muniţie din Al Doilea Război Mondial a fost descoperit, luni, în curtea Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” din Iaşi, în timpul unor săpături.
Citește și: NATO cumpără obuze de artilerie de 155 mm în valoare de 1,2 miliarde de dolari
Cursurile în această unitate au fost suspendate până luni 20 mai, în timp ce elevii din cămin au fost evacuaţi.
Angajaţii companiei care execută lucrările de amenajare a platformei betonate pe care va fi construită clădirea modulară compusă din containere care va găzdui temporar activitatea didactică a Colegiul Pedagogic ”Vasile Lupu” au descoperit, luni, în urma săpăturilor, un depozit de muniţie din Al Doilea Război Mondial, a transmis primăria.
Activitatea a fost sistată imediat, perimetrul a fost securizat, iar la faţa locului au intervenit echipe de pirotehnişti de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Iaşi şi specialişti militari.
Totodată, primarul Mihai Chirica a convocat o şedinţă a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, una dintre decizii fiind suspendarea cursurilor în unitatea de învăţământ, dar şi evacuarea căminului colegiului până luni, 20 mai.
De asemenea, autorităţile au impus culoare de circulaţie în zona unităţii de învăţământ.
Citește și: Ucraina va bombarda Rusia cu obuze făcute în România. Cine face aceste acuzații extrem de grave?
Lucrările de amenajare a platformei betonate necesare şcolii modulare vor fi reluate imediat după ce vor fi îndeplinite toate condiţiile de siguranţă.
Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a mai decis că, pe orice teren de pe raza municipiului Iaşi pe care nu au fost făcute intervenţii până în anul 1945, orice săpătură va fi făcută numai în prezenţa unui reprezentant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care va testa cu aparatură specifică terenul respectiv.