Când au văzut oamenii legii, șoferii puși pe căpătuit au fugit. Unii și-au abandonat mașinile ca să scape. O femeie a venit cu un microbuz din Germania până la granița cu România. De aici nu are cu ce să meargă până acasă. Și-a încercat norocul la cei care speculează necazul românilor întorși din străinătate pe jos.
- Cât v-au cerut, doamnă, ca să vă ducă?
- ...300.
- Până unde?
- Până la Sighișoara!
- Și cum vi se pare prețul?
- Mult!
- 300 de ce v-au cerut?
- De euro! Sigur că da. Ce, ați crezut că lei? NU! 300 de euro.
- Ce o să faceți?
- Nu știu încă, sunt obosită sunt amețită, nu știu.
Astfel de scene sunt la tot pasul în Vama Nădlac. O altă femeie este în aceeași situație. Cel care a adus-o la graniță i-a promis că după vamă va fi alt microbuz care o va duce acasă. Și-a dat seama că a fost păcălită.
„În ultima perioadă de timp s-a înregistrat un număr foarte mare de persoane care intră pe teritoriul României pe jos. Acești cetățeni pot să meargă cu mijloace de transport proprii, pot să meargă cu mijloace de transport auto puse la dispoziție de o firmă care a avut contract cu DSP sau pot să-și închirieze anumite mijloace de transport care să-i conducă în județele de domiciliu. (Contra cost toate aceste lucruri?) Toate contra cost. După ce s-a încheiat perioada situației de urgență, nu se mai asigură transport gratuit de căre autoritățile publice”, explică Gheorghe Stoian, prefectul Aradului, potrivit Digi24.
După vizita oamenilor legii, transportatorii ilegali au plecat, iar autoritățile au suplimentat numărul microbuzelor care-i transportă pe oameni. Drumul din Nădlac până la Gara din Timișoara costă aproximativ 100 de lei.