Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat în această săptămână șase hotărâri prin care a obligat statul român să plătească despăgubiri de peste 15 milioane de euro proprietarilor ale căror imobile naționalizate au fost vândute chiriașilor, a anunțat vineri Asociația pentru Proprietate Privată (APP).
„Deși în urmă cu 10 ani statul român se angajase în fața autorităților europene să modifice cadrul legislativ, astfel încât să propună un mecanism eficient de despăgubire a foștilor proprietari, în prezent sunt zeci de mii de dosare nerezolvate, iar în multe cazuri măsurile compensatorii acordate sunt derizorii.
Prin decizia din 14 martie 2019 Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, organism care supraveghează punerea în executare a hotărârilor CEDO de către state, i-a solicitat României să adopte măsuri suplimentare legislative și să prezinte, până la 31 mai 2019 situația dosarelor referitoare la despăgubiri pentru imobile naționalizate.
Nici guvernul PSD, nici guvernul liberal care i-a urmat nu au luat vreo măsură concretă pentru cazurile semnalate de CEDO, astfel încât instanța europeană a fost nevoită să rezolve zeci de dosare. (103 dosare au fost reunite în cele 6 cauze soluționate marți la Strasbourg)", se arată în comunicatul Asociaței pentru Proprietate Privată.
Despăgubirile stabilite de CEDO în ședința din 29 septembrie 2020 au fost:
1. Cauza Dimitrie Dan Popescu și alții contra României (25 de dosare) – despăgubiri în total de 2.989.350 euro
2. Cauza Molațiu și alții contra României (21 de dosare) – despăgubiri în total de 3.357.915 euro
3. Cauza Komaromi și alții contra României (24 de dosare) – despăgubiri în total de 4.059.379 euro
4. Cauza Lengauer și alții contra României (23 de dosare) – despăgubiri în total de 3.112.765 euro
5. Cauza Grigorescu și alții contra României (5 dosare) – despăgubiri în total de 1.060.034 euro
6. Cauza Buttner și alții contra României (5 dosare) – despăgubiri în total de 964.554 euro
Conform asociației, statul este acum obligat să plătească despăgubiri foștilor proprietari la valoarea de piață, în majoritatea cazurilor adăugând și câte 5000 de euro daune morale, plus cheltuielile de judecată ocazionate de introducerea acțiunii la CEDO.
Primăria Municipiului București mai are de soluționat 20.842 de notificări, potrivit Asociaței pentru Proprietate Privată.
„În ritmul de până acum, ar mai trece încă 17 ani până vor fi soluționate. De acolo, dosarul pleacă la Instituția Prefectului care face controlul de legalitate și, fie sesizează instanța, dacă apreciază că nu este corectă dispoziția Primarului General, fie trimite dosarul la ANRP, unde se fac alte verificări.
După încă 5 ani de așteptare, (dar nici acest termen nu este respectat), ANRP, prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, poate să invalideze dispoziția primarului și fostul proprietar nu mai primește nimic sau poate să stabilească o valoare (de obicei mult diminuată) a despăgubirilor ce vor fi achitate în 5 tranșe anuale.
Deci, un total de peste 27 de ani de așteptare pentru cei care încă mai au dosarele la Primăria Municipiului București. Pentru cei care nu vor fi mulțumiți cu sumele stabilite de ANRP, mai trebuie adăugat și timpul pentru o contestație în instanță.", arată avocații APP.