“Cei doi colegi internaţi în Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca au fost transferaţi în această dimineaţă către o unitate medicală specializată din Offenbach - Germania. Cu sprijinul Forţelor Aeriene Române, aeronava a decolat în jurul orei 11.00 din Baza 90 Transport Aerian Otopeni. Aceştia sunt stabili şi, în continuare, în comă indusă. Pe durata zborului, colegii vor fi montorizaţi de o echipă medicală formată din specialişti din cadrul UPU-SMURD Bucureşti şi ai Ministerului Apărării Naţionale”, a anunţat KMG International, printr-un comunicat de presă.
Compania a menţionat că prin eforturi împreună cu autorităţile au fost găsite soluţii pentru ca cei doi răniţi să aibă parte de cele mai bune tratamente de specialitate.
CITEȘTE ȘI: Marea Neagră are gaze. Degeaba. Resursele, greu de extras din cauza politicii și a costurilor
“Dorim să mulţumim autorităţilor pentru implicarea şi sprijinul în identificarea şi finalizarea procedurilor medicale pentru transferul colegilor răniţi în Germania, în circa 72 de ore. Prin eforturi comune, am reuşit să găsim soluţii rapide pentru colegii noştri, să îi transferăm şi să beneficieze de cele mai bune tratamente de specialitate. În acelaşi timp, dorim să le mulţumim pentru dăruirea şi eforturile făcute de cadrele medicale în salvarea colegilor noştri, atât celor de pe platforma Petromidia, echipajelor de prim-ajutor şi transfer, cât şi cadrelor medicale din Spitalul Judeţean Constanţa şi Spitalul de Urgenţă Floreasca”, se mai menţionează în comunicatul de presă.
KMG International a menţionat că starea de sănătate a celui de-al treilea rănit care mai este spitalizat este bună.
“Referitor la colegul nostru internat în Spitalul Judeţean Constanţa, potrivit specialiştilor, starea lui este bună. Informaţiile sunt în concordanţă cu cele declarate reprezentanţilor companiei de familia pacientului şi de medici. Suntem alături de acesta şi ne vom asigura că va beneficia de cele mai bune tratamente pe perioada spitalizării, dar şi după externare. În aceste momente, principala noastră grijă este ca angajaţii răniţi să aibă parte de cele mai bune condiţii de tratament. În paralel, oferim sprijin total autorităţilor, în desfăşurarea anchetei din rafinăria Petromidia”, mai precizează comunicatul, potrivit News.ro.